In perioada de formare a poporului roman, pe teritoriul comunei populatia bastinasa daco-romana a continuat sa traiasca sub forma unei obsti satesti, iar la inceputul feudalismului a existat chiar un voievodat destul de puternic, consemnat in putinele izvoare narative din vremea respectiva. Astfel cu prilejul marii invazii din 1241 este amintit voievodatul de Giarmata. Comuna este amintita documen
tar in registrele papale de zeciuiala, din anii 1334 −1335, sub numele de ZAMOR, GORMAT sau GARMAD. La 1407 este mentionata mosia Giarmata, care este donata voievodului Nicolae, fiul lui Toma si administrata de voievodul Ioan. D**a 1500 Giarmata devine centrul unui voievodat din cele doua consemnate de documente in comitatul Timis. In anul 1552, Giarmata ajunge sub stapanire otomana, facand parte din pasalacul de la Timisoara pana in anul 1716, cand este inlaturata stapanirea otomana si Giarmata a fost anexata Imperiului Habsburgic. Un document din anul 1717 arata ca din punct de vedere adminstrativ pe teritoriul comunei existau doua localitati: Veliki Iermat cu 36 de case; Mali Iermat cu 28 de case (ambele fiind locuite de populatia romana si sarba). Incepand cu anul 1722 administratia austriaca a trecut la o colonizare sistematica cu colonisti germani consemnata intr-un raport de colonizare a ofiterului din transporturi, Johann Albrecht Craussen. In perioada 1769-1772, in comuna Giarmata locuiau 327 familii, in totalitate colonisti germani, populatia romana si sarba fiind transferata in anul 1765 la Checea si la Peterda (astazi Radajeva-Yugoslavia). Incepand cu 1778, in registrele bisericesti sunt din nou pomeniti locuitorii romani la Giarmata.
