5AM Club

Frica vine. O ții în palme — ca pe o jucărie de pluș.

Tu o ții, nu invers. O lași să stea acolo, în mâinile tale, până îți dă mesajul cu care a venit. Apoi mergi mai departe — cu ea în interior, dar cu lecția în brațe.

Sună simplu citit. În practică, cei mai mulți facem una din două: ori înghițim emoția până pare că dispare (și revine peste o săptămână, mai mare), ori ne dăm complet în spate și o lăsăm pe ea să ia decizia în locul nostru.

Eu am trăit ani la rând în prima variantă. Înghițeam furia în ședință, înghițeam tristețea când „nu era momentul”, înghițeam neliniștea pentru că „n-aveam timp acum”. Și seara mă întorceam acasă obosit, fără să fi muncit cine știe ce — tot ce înghițisem peste zi mă măcina pe dinăuntru.

Schimbarea a venit dintr-un gest mic, repetat: să recunosc emoția când apare, s-o las să-mi spună ce are de spus (de obicei un singur cuvânt — „obosit”, „neauzit”, „speriat”), și abia după să decid ce fac mai departe.

Jucăria de pluș nu te copleșește pentru că tu ești cel care o ține.
Tot așa și cu frica, furia, tristețea, nesiguranța. Câtă vreme palmele tale sunt cele care țin, rămâi tu cel care decide.

Tu pe care dintre emoții o ascunzi cel mai des? Scrie-mi în comentarii.

Video integral pe canalul meu de YouTube - Dan Luca. 🙌🏻

De azi, de la webinarul “Devino cea mai organizată și disciplinată persoană pe care o cunoști”.

Vrei și tu înregistrarea? Lasă-mi +1 în comentarii și revin cu link-ul în mesaj. 🙌🏻