Psiholog Raluca Mudura

Auto-sabotajul la adolescenți – când revolta îi rănește chiar pe ei

Se întâmplă uneori ca adolescenții să renunțe să învețe la anumite materii sau să refuze implicarea într-un sport ori într-o activitate importantă pentru ei. La suprafață, acest comportament pare lipsă de responsabilitate sau dezinteres. În realitate, pentru unii adolescenți, el funcționează ca o formă de „pedepsire” a unui profesor, instructor sau alt adult care i-a rănit, frustrat sau nedreptățit.

Problema este că această formă de rebeliune nu îl afectează pe adultul vizat, ci chiar pe adolescent. Notele scad, performanța are de suferit, apar conflicte suplimentare. Iar aceste consecințe ajung să îi confirme adolescentului convingerea inițială: „Nu sunt înțeles”, „Profesorul este nedrept”, „Nimănui nu îi pasă cu adevărat de mine”. Astfel se creează un cerc vicios care întărește opoziția și distanța.

Acasă, părinții văd de cele mai multe ori doar efectul – refuzul de a învăța, neimplicarea, atitudinea provocatoare. Este firesc ca prima reacție să fie interpretarea acestui comportament ca lipsă de respect sau „obrăznicie”, urmată de pedeapsă. Însă aici apare un risc important: adolescentul poate ajunge să învețe că adulții, în general, nu sunt interesați să îl înțeleagă, ci doar să îl facă să fie compliant.

În timp, se poate construi o opoziție rigidă de tip copii vs. adulți, în care adultul nu mai este perceput ca sursă de ghidare, sprijin sau siguranță, ci ca autoritate ostilă.

Ce putem face acasă cu adolescenții care se auto-sabotează în relația cu profesorii
1. Să îi ascultăm în legătură cu ce s-a întâmplat, fără a interveni imediat cu interpretări, corecturi sau critici. Doar a fi ascultați reduce tensiunea și defensivitatea.
2. Să punem întrebări deschise, care să ne ajute să înțelegem cm văd ei situația: „Cum ai trăit momentul?”, „Ce te-a deranjat cel mai mult?”.
3. Să analizăm împreună reacția lor de până acum, folosind întrebări simple, de tipul: „Te ajută sau te încurcă ceea ce faci acum?”.
4. Să facem o listă de avantaje și dezavantaje, mai ales pe termen lung, ale menținerii acestui comportament.
5. Să explicăm, cu calm, că reacția lor poate avea efectul opus celui dorit și că, în final, ei sunt cei care suportă consecințele propriului comportament – acesta fiind mecanismul de auto-sabotaj.
6. Să îi invităm să caute alternative de exprimare a nemulțumirii față de profesori sau alți adulți (de exemplu, exprimarea clară a unei nemulțumiri, cererea de ajutor, stabilirea unor limite), care să îi ajute să obțină ceea ce își doresc. Le putem propune să testeze aceste noi reacții.
7. Să îi învățăm strategii de reglare emoțională, astfel încât să poată face diferența între impuls și alegere și să nu fie conduși automat de reacțiile intense ale momentului.

Dacă observi că adolescentul tău se auto-sabotează în relația cu școala sau cu alți adulți și simți că situația devine tot mai dificil de gestionat acasă, sprijinul specializat poate ajuta.

În cabinet, ofer un spațiu sigur în care părinții și adolescenții pot înțelege ce se află în spatele acestor comportamente și pot găsi modalități mai sănătoase de comunicare și reglare emoțională.
Pentru programări 📞0771 270 762

Poartă-te cu ceilalți așa cm ești tu, nu așa cm sunt ei.

📌Dacă cineva devine agresiv, nu ești obligat să răspunzi cu agresivitate; poți alege să te protejezi, să iei distanță sau să închizi interacțiunea.

📌Dacă cineva încearcă să te controleze, nu ești dator să renunți la autonomie pentru liniște; poți spune nu și să rămâi ferm, fără a deveni rigid.

📌Dacă cineva îți invalidează emoțiile, nu e nevoie să le minimalizezi nici pe ale tale, nici pe ale lui; poți rămâne ancorat în ceea ce simți și exprimi asta cu respect.

📌Dacă cineva te presează, nu ești dator să răspunzi prin cedare sau justificări; poți face un pas în spate și rămâne fidel ritmului tău.

📌Dacă cineva te minte, nu trebuie să întorci minciuna; poți alege sinceritatea, ca formă de respect față de tine și față de relație.

📌Dacă cineva comunică pasiv-agresiv, nu ești obligat să intri în jocul aluziilor; poți cere claritate sau poți alege să nu răspunzi la mesajele ambigue.

A rămâne autentic în felul în care răspundem celorlalți nu înseamnă să fim pasivi și nici să ne anulăm. Înseamnă să nu intrăm în capcana de a răspunde cu aceeași monedă, ci să alegem reacții care ne reprezintă.
Un sprijin real în acest proces este clarificarea valorilor personale — acele repere interne care ne ghidează comportamentul, chiar și în situații dificile.

Pentru a le aduce mai aproape de suprafață, te pot ajuta câteva întrebări:

📌Ce fel de persoană vreau să fiu în relațiile mele, indiferent de comportamentul celuilalt?

📌Ce contează cu adevărat pentru mine în modul în care comunic: respectul, onestitatea, grija, demnitatea?

📌Dacă aș privi această situație peste un an, ce reacție mi-ar da sentimentul că am rămas fidel(ă) mie?

📌Ce comportament al meu ar fi aliniat cu valorile mele, chiar dacă este inconfortabil pe moment?

📌Cum pot răspunde astfel încât să mă respect pe mine, fără a-l răni pe celălalt?

Atunci când răspunsurile noastre pornesc din valori și nu din reacție, relațiile devin un spațiu de congruență, nu de luptă.
Iar a te purta cu ceilalți așa cm ești tu, nu așa cm sunt ei, devine o alegere conștientă — nu un efort forțat.

Ai observat că atunci când ai o problemă, ventilarea cu prietenii nu te ajută atât de mult pe cât sperai?
Cu toții am trăit momente în care ne-am dus la un prieten ca să ne descărcăm și, în loc să ne simțim mai ușurați, am rămas cu un nod în stomac. Nu pentru că prietenul nu ar fi bine intenționat, ci pentru că unele reacții — foarte obișnuite, de altfel — pot închide comunicarea în loc să o deschidă. De exemplu, atunci când:

• Minimalizează prin comparații:
„Lasă, asta e nimic pe lângă ce mi s-a întâmplat mie…”
➡️ Minimalizarea scade capacitatea persoanei de a se simți înțeleasă și activează mecanisme defensive.
➡️ Exemple: Ai pierdut o colaborare importantă, iar prietenul răspunde cu „eu am fost concediat, stai liniștit”. În acel moment, nu mai e spațiu pentru emoțiile tale.

• Întrerupe și mută atenția spre el/ea:
„Și eu am trecut prin asta…”
➡️ Intenția poate fi bună, dar efectul este o deviere a conversației. Oamenii se simt susținuți când sunt lăsați să-și spună povestea fără întreruperi.

• Exagerează situația („flambează”):
„Eu nu aș fi acceptat așa ceva! Nu știu cm suporți!”
➡️ Acest tip de reacție crește reactivitatea emoțională și poate amplifica anxietatea sau rușinea, ceea ce nu ajută la reglarea emoțională.

• Sare direct la soluții:
„Fă asta și asta, e simplu.”
➡️ Oamenii au nevoie mai întâi de procesarea emoțiilor înainte de soluții. Dacă soluțiile vin prea devreme, apare impresia că „nu sunt ascultat”.

• Insistă să faci lucrurile într-un anumit fel și se supără dacă nu le urmezi sfatul:
➡️ Aceasta este o formă subtilă de control. În relațiile suportive, autonomia emoțională este esențială.

Vrei să oferi suport real cuiva care se destăinuie?
Iată comportamente demonstrate științific ca fiind eficace:

1. Ascultă activ
– Menține contact vizual, oferă semne că ești prezent.
– Reflectează esența a ceea ce auzi: „Se pare că a fost foarte greu pentru tine.”
➡️ Simpla reflectare reduce reactivitatea emoțională și crește sentimentul de siguranță.

2. Întreabă de ce are nevoie în acel moment
„Ai nevoie să te descarci sau ai nevoie de idei pentru cm ai putea aborda situația?”
➡️ Oferă autonomie și reduce riscul de a oferi „fix ceea ce NU era nevoie”.

3. Evită comparațiile cu tine
➡️ În loc de „și eu…”, încearcă: „Vreau să înțeleg cm e pentru tine.”

4. Rămâi în povestea lor, nu o devia la tine
➡️ Asta transmite: „Ești important pentru mine. Acum este spațiul tău.”

5. Nu forța soluții, decizii sau ritmul
➡️ Oamenii procesează în ritmuri diferite. Presiunea poate genera rezistență sau sentimentul că sunt judecați.

6. Nu minimaliza și nu exagera
➡️ Fii ancorat în realitatea lor.
Exemplu util:
În loc de „nu e chiar așa grav”, încearcă „Cum te-a afectat asta?”
În loc de „vai, e dezastru!”, încearcă „Par să fie multe pentru tine acum, sunt aici.”

Ce poți adăuga pentru a întări relația și sentimentul de siguranță emoțională?

• Normalizează emoțiile:
„E firesc să simți asta, având în vedere ce ai trăit.”

• Validează experiența:
„Ce spui are sens. Mulți ar simți la fel în locul tău.”

• Oferă prezență, nu performanță:
Simpla prezență și disponibilitate emoțională sunt mai importante decât cuvintele perfecte.

• Întreabă înainte să atingi subiecte sensibile:
„Pot să te întreb ceva mai personal în legătură cu asta?”

• Fii curios cu blândețe, nu invaziv:
„Cum te-a făcut să te simți partea aceea? Dacă vrei să povestești.”