Nais

Noutati pe 2025

Calendar Planner Anual A2 13 luni 2025, colorful, lung - Nais Calendarul Planner Anual A2 13 luni 2025 business romana colorful, lung este un planner de perete, fabricat in Romania, creatie personala Laurentiu Iordache, sub brandul Nais. PLANIFICARE EFICIENTA – Planner anual de 420*795 mm din ianuarie 2025 pana in ianuarie 2026. Tiparirea ajuta la notarea in...

Capitolul ăsta i-a plăcut mult unui nepot, din toate cele trei cărți. Vă las aici un fragment. Știați că Tudor a creat ilustrațiile cât mai aproape de realitatea care a fost în spatele fiecărei povești?

— Dacă vezi că se aprinde o lumină în casă, strigi, „Ursul, băăăă!!! Ursuuul!!!!” Și o iei la fugă, exact pe unde am venit. Și ne găsim la adăpătoare, la ieșirea din sat, bine? zise Andrei.
— Bine, și tu? am întrebat.
— Dacă apare careva din casă, eu o să ies prin spate, în livadă. O să te audă pe tine, dar locația ta este opusă drumului meu. Lasă că mă descurc! Doar să fii atent la lumină, dacă se aprinde în casă.
— Bine, zic eu.
Andrei își potrivi rucsacul din spate în față, să poată pune repede în el ce va găsi de mâncare. După ce a sărit gardul, l-am văzut zăbovind o vreme lângă gard de parcă căuta ceva... A găsit se pare o găleată metalică, ruginită – mi-a explicat mai târziu pe drum, la întoarcere ce a făcut cu ea, căci acum, pe întuneric, nu vedeam ce este. A luat-o și a pus-o în dreptul ușii de la intrarea în casă. Apoi s-a apropiat de beci și, cu mâinile pipăind pe la tocul ușii, a căutat cheia. A ridicat mâna spre mine, în semn că a găsit-o. A deschis cât a putut de încet ușa și a dispărut în întunericul beciului. După nici zece minute, se aude un borcan spart în beci. Am înghițit în sec și... liniște. Andrei a ieșit în pragul ușii rămânând nemișcat. Eu eram cu privirea țintă spre ferestre: nimic, nicio lumină. Deodată, se aude ușa de la casă, am crezut că leșin de frică. Cu jumătate de gură am strigat cât m-au ținut plămânii:
— Ursul, băă!!!Fugi!!!
Și am luat-o la fugă. Găleata aia a fost salvatoare. Omul nu a aprins lumina și, când a ieșit pe prispă, în întuneric, până să ajungă la scări, s-a împiedicat de găleată, s-a rostogolit pe scări, cu tot cu găleată. Eu am văzut asta cu coada ochiului, în timp ce mă îndepărtam pe ulița lui, spre cea de unde venisem.
Ce era la gura omului... cred că jumătate dintre sfinți erau pomeniți pentru cel care i-a pus găleata în cale.
Andrei fugise demult – ba chiar a reușit să tragă și ușa de la beci după el însă fără să pună și lacătul.
Ne-am întâlnit cam în același timp, la adăpătoare. Am pus apă în sticle și-i spun:
— Am crezut că mor, când am auzit ușa de la casă și pe întunericul ăla.. cu lumina stinsă!
— Daa, acum ai văzut cât de important este să ai un plan de rezervă? zise Andrei râzând. Găleata aia ne-a salvat.
— Și ce ai luat din beciul omului până la urmă? am întrebat.
— Câțiva cârnați – am dat cu capul în ei când am intrat, câteva ouă și niște pere, zise Andrei.

„Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată!” (Tom Stoppard)

https://www.nais.com.ro/carti/

https://audiotribe.ro/product/aventurile-copilariei-aventuri-de-iarna-cartea-1

Mama avea o vorbă și-mi spunea: ”Nu ești normal la cap!” Cei care au citit sau ascultat cele trei cărți, au înțeles că ceva există. Încă puțin și ne pregătim pentru sărbătoarea de Paște. Nici o clipă nu vă puteți imagina unde am petrecut acea noapte de Înviere. Dar vă las aici un capitol din următoarea carte Aventurile copilăriei, despre acea noapte de Înviere. Și da, și următoarele apariții vor fi ilustrate de Tudor și narate de Mihai. Dacă vei găsi greșeli în povestire, e normal, urmează să fie editată și corectată de Alexandra pe care v-o recomand cu încredere.

„Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată!” (Tom Stoppard)

https://www.nais.com.ro/carti/

Capitolul 2 Seara de Înviere

A doua zi ne-am regăsit în aceeași formulă: eu, Costel și Vasi.
- Băieți, ce facem în noaptea asta, de Înviere? întrebă Costel.
- Am eu o idee, zise Vasi.
- Ia zii! și-mi îndrept privirea cu curiozitate spre el.
- Mergem la mai multe biserici, ascultăm puțin din slujba fiecărei biserici, apoi facem un mini-maraton, ca anul trecut. A fost super, că am alergat peste douăzeci de kilometri atunci! Ce ziceți? întrebă Vasi încântat.
- Nuu!! am răspuns noi.
- Eu vă propun altceva, zic eu. Mergem la biserică, stăm o vreme la slujbă, apoi ne întoarcem acasă. Vasi, tu verifică dacă ai prin casă un prelungitor lung să tragem curent de la tine. Dacă nu ajunge, mai aducem și noi unul (era distanță de la apartamentul lui Vasi, el stătea la etajul patru, curentul trebuia adus pană în camera din subsolul blocului, prin aerisirea de la parterul blocului). Aduci casetofonul tău, un bec cu fasung dacă ai, eu aduc două casete cu muzică și Rummy, Costel aduce suc de mere. Cu toții vom aduce câte ceva pentru ospățul de Paște: ouă, brânză, cozonac , prăjituri, ce găsim prin casă. Ce ziceți de propunerea mea?
- Super, eu sunt de acord, spuse Costel bucuros.
- Așa facem, adaugă Vasi. Dar când tragem cablul prelungitor în subsol?
Eu mă uit la el serios și-i spun:
- Acum, bineînțeles! În trei ore se întunecă, nu facem prea multe pe întuneric.
Costel se scărpină în creștetul capului un pic încurcat:
- Așa este, să pregătim totul, mai puțin ce vom mânca.
- Gata, urc la apartamentul meu, voi mergeți în spatele blocului, să vedem dacă am cablu suficient pentru a duce curent în subsol, ne făcu semn cu ochiul Vasi.
Noi am plecat în spatele blocului, pentru că noi aveam ”camera noastră” la subsol. Și fereastra mică de aerisire de la subsol, era pe aceeași coloană cu apartamentul lui Vasi. La scurt timp, fereastra de la camera lui Vasi se deschide, și încet, pe lângă ferestrele celorlalte apartamente, Vasi lasă să coboare un prelungitor. Era destul de lung, și ajungând până jos la noi, am reușit să-l împing prin fereastra mică în subsol. Ridic mâna și-i fac semn lui Vasi că totul este bine.
Am intrat în scara blocului, am ridicat capacul ce separa casa scării de subsol, am aprins o lanternă, și printre țevi pline de păianjeni, ne-am strecurat în ”camera noastră”.
- Ce fain o să fie! spuse Costel încântat. Acum să facem o listă cu ce trebuie să aducem, când venim la noapte, să avem totul pregătit, bine?
- Da, așa este, am aprobat eu. Vă pregătiți haine mai groase, măcar o pătură, mâncare și apă. Vasi nu uiți de casetofon, bec cu fasung și tu Costel de sucul de mere, da?
- Nu o să uit, zise Vasi. Le pregătesc pe toate și le ascund la mine în cameră.
- Afirmativ! confirmă și Costel cu palma la frunte, salutând ca un soldat.
La întoarcerea spre capacul de la ieșirea din subsol am adunat pe cap și haine toate pânzele de păienjeni ce au mai rămas intacte de la primul drum. Ne-am retras spre apartamentele noastre să pregătim ce aveam de adus la noapte în subsol.
Ușa de la camera mea se deschise și mama își strecură capul, curioasă.
- Ce faci, ce-i cu bagajul ăla la tine în pat?
- Ne găsim la unul dintre prieteni la noapte, să ascultăm muzică și să jucăm Rummy, zic eu fără să-mi ridic privirea de pe lucrurile întinse pe pat.
- Cum să stați noaptea să faceți dezordine și gălăgie le cineva acasă? întrebă mama serioasă.
- Da mamă, este în regulă, am mai făcut asta, nu deranjăm pe nimeni, stai liniștită! și dau din mână s-o conving că este bine ce facem.
- Aveți grijă! Nu vreau să deranjați vecinii, încheie ea ferm.
- Da, sigur, lasă-mă acum, că am multe de organizat! Și m-am apucat să rulez o pătură groasă.
La scurt timp, mama veni cu o pungă din plastic și mi-o așeză pe birou.
- Uite, aveți aici cozonac și prăjituri. Am pus și câteva ouă vopsite, pâine și drob din mielul ce l-ați adus, și zâmbi. Probabil că și-a amintit cm am ajuns plin de noroi acasă când am venit cu mielul.
- Mulțumim, mamă!
Aveam bagajele pregătite, așezate lângă pat. Mă uit pe fereastră, era noapte. Pe trotuar se auzeau vocile celor care se îndreptau spre biserică, era foarte aglomerat în seara de Înviere. Un fluierat specific îmi atrage atenția. Mă duc în balcon, deschid geamul și mă uit spre scara blocului.
- Hai Laurențiu, că foarte multă lume se îndreaptă deja spre biserica din cartier, spuse Vasi cu privirea ridicată spre balconul meu.
- Vin imediat.
M-am îmbrăcat gros, nopțile încă erau geroase, primăvara se lăsa așteptată. Cu mâinile îndesate adânc în buzunare, toți trei eu, Costel și Vasi ne-am pornit spre biserica din cartier. Din toate părțile, oameni cu lumânari aprinse se adunau în curtea bisericii. Era o atmosferă frumoasă, cu multe lumini calde ce parcă încălzeau atmosfera rece a nopții. Și deopotrivă, copii și adulți așteptau în grupuri mici începerea slujbei de Înviere. După o oră, curtea era atât de plină, că eram cu toții lipiți unii de alții. În fața noastră, s-au strecurat doi băieți tineri, slabi și înalți. Din cauza lor nu mai vedeam nimic din zona altarului de unde preotul ținea slujba. Șușoteau și făceau glume pe seama căciulii de blană a unei doamne mai în vârstă din fața lor.
”Ia uite ce animal am în fața ochilor!” șopti unul dintre ei.
”Daaa!! Și a venit la slujbă, poate primește și el spre dimineață o felie de tort cu cruce!” completă celălalt. Și rădeau copios.
Tortul cu cruce, pentru cine nu știe, era coliva ce o avea preotul pe masă, în biserică. Au tot continuat să facă glume pe seama căciulii doamnei, până ce ea s-a întors spre ei:
– Voi sunteți de o nesimțire rar întâlnită! Chiar nu vă este rușine?! îi pironi cu o privire tăioasă.
– Cu noi vorbește mamaia? întrebă mirat cel din fața mea și se uită spre celălalt.
– Da, probabil că încă stă bine cu auzul, râse și cel de lîngă el.
– Copii needucați ce sunteți! Și femeia își făcu loc prin mulțime, îndepărtându-se să nu-i mai audă.
– Cred că mamaia a confundat slujba de înmormântare cu cea de Înviere, râse cel din fața mea.
Mă uit la Costel și-i fac semn să se aplece cu urechea spre mine.
– Costele, transmite-i lui Vasi că urmează o ieșire rapidă din mulțime. Băieții ăștia chiar merită o corecție.
– Am înțeles, șopti trăgându-l de mână pe Vasi.
Când ne-am pus de acord din priviri, Costel se răsuci, și începu să-și facă loc spre ieșire prin mulțime. Vasi îl urmă, apoi eu.
Tânărul obraznic din fața mea avea un fes pe cap cu un moț lung, care îi atărna pe umăr. Cînd s-a pus Costel în mișcare, am ridicat lumânarea mea și i-am aprins moțul. Cum lumea se dădea la o parte să putem ieși, câteva secunde nu a observat nimeni că s-a aprins încă o lumină. Dar cm s-a întețit flacăra, a început distracția.
– Aaaaa!!!! Am luat foc, ajutor!! urlă speriat tînărul.
Rapid, cei din jur au început să-l lovească cu palmele, să stingă focul. Noi eram la poarta bisericii și ne urcasem pe gard, să putem admira ”spectacolul”. Cred că oamenii erau foarte motivați să-l ”ajute” să stingă fesul aprins, că nu se mai opreau să-l lovească. Unii cred că știau de ce..
Și apogeul a fost lovitura de poșetă ce a primit-o în cap de la doamna ce fusese jignită.
– Hai că te ajut eu! Că stau bine și cu văzul, nu numai cu auzul, zise femeia cu sarcasm.
Cei doi au plecat în grabă din curtea bisericii și au dispărut în noapte rușinați.
– Eu zic că am făcut o treabă bună, și le fac cu ochiul prietenilor mei!
– Cu siguranță, afirmă Costel.
Vasi își frecă palmele și zise:
– Mai stăm? Sincer, sunt înghețat bocnă.
– Nu, mergem la camera din subsol, continuăm acolo, aprob eu.
Și cu umerii ridicați de atâta frig, ne pornim în grabă spre casă.
– Vă aștept la intrarea în subsol în douăzeci de minute, bine? Fiecare aduce ce trebuie așa cm ne-am înțeles, le reamintesc eu.
- Da, așa facem, confirmă amândoi și fiecare își continuă drumul spre apartamentul lui.
Ridicăm capacul greu de tablă pătrată, singura intrare din scara blocului spre subsol, și cu o lanternă aprinsă, unul în spatele celuilalt, cu sacoșe și pături în mâini, ne strecurăm printre țevile de apă din subsolul blocului. Ajunși în ”camera noastră” conectăm un bec adus de Vasi la întrerupătorul coborât de la etajul patru, și camera se umplu de lumină.
– Uau, așa da! exclamă Costel.
Agățăm într-o sârmă din perete becul, întindem păturile și scoatem repede alimentele pregătite înainte de a pleca la biserică.
– Așa da masă bogată! plescăi din buze Vasi.
– Care masă? zic eu. Nu vezi că ești în subsol și mănânci de pe jos?!
‚Ha,ha,ha!!’ am râs împreună.
– Vasi- și ridic mâna spre casetofon, păi ce faci, nu dai drumul la muzică?
– Aaa, da, am uitat! și se ridică, introduse o caseta cu Sandra. Acum camera era plină de lumină și muzică deopotrivă.
Am mâncat bine, apoi am scos cutia cu Rummy și am pregătit jocul.
– Hai să jucăm pe bani, ce ziceți? se uită spre noi Costel.
– De unde bani? zic eu.
Costel se aplecă spre hârtiile în care au fost alimentele:
– Facem din hârtiile cu care am avut mâncarea împachetată. Le rupem să arate ca niște bancnote.
– Ca la grădiniță, dar e mai palpitant. Sunt de acord, ridică o mână în sus, Vasi.
Și așa a început în miez de noapte, un joc de Rummy ”pe bani” din hârtie de ambalat alimente, trei prieteni în subsolul blocului. Eram așezați pe preșurile de intrare luate de la ușile unor apartamente, și înfășurați cu păturile din casă.
– Ce bun ar fi fost un radiator electric acum! și îmi pun pătura pe cap.
– Sau o ciocolată caldă! continuă Costel.
– Cred că și mănuși dacă aduceam aici era bine, își frecă palmele Vasi.
Am uitat repede de disconfortul frigului, așa de tare ne-a captivat jocul. La un moment dat s-a auzit gălăgie afară. Ne-am ridicat în picioare să ne uităm prin aerisirea prin care am adus cablul cu curent.
– Vai de mine! strig eu.
– Ce s-a întâmplat? sări Costel în picioare.
– S-a luminat de ziuă afară! spun eu surprins.
– Serios?! și veni și Vasi să privească pe aerisirea din tavan.
– Vă dați seama că am jucat Rummy până s-a făcut dimineață? se ridică Costel țopăind să-și dezmorțească picioarele.
– Incredilbil! afirm eu uimit. Hai să strângem tot și să ne retragem la casele noastre, până nu află părinții că nu am dormit deloc în noaptea asta.
Ne strângem lucrurile, le punem în sacoșe și pornim cu lanterna spre ieșire. Fiind primul, urc scara metalică și cu umărul dau să împing capacul. Surpriză!
– Capacul nu se deschide! și îmi întorc capul spre ei.
– Lasă-mă pe mine să încerc! și Vasi se urcă pe scară. Împinse și el ușa, fără nici un rezultat.
– E clar, cineva a blocat capacul. Ce facem acum? se uită spre mine Costel.
– Vasi, te bagi tu printre țevi, să ieși prin canalizare în grădină? întreb îndreptând lanterna spre el. Hai, că tu știi drumul, ai mai traversat, nu-i prima dată.
– O să mă bag, ce-o să fac, nu avem de ales. Sper să nu-mi rup hainele, că mi-am mai luat bătaie pe tema asta. Să-mi dai lanterna ta, Laurențiu.
– Sigur, hai înapoi în cameră, o să aprindem iar becul, și o te așteptăm. Și cm ajungi în grădină, vii la aerisire, ne dai lanterna, și apoi te duci să deschizi ușa subsolului. E bine așa? îl fixez eu cu privirea.
– Da, așa facem! aprobă Vasi.
Ne-am întors în cameră, am aprins becul, Vasi a luat lanterna, a intrat printr-un pătrat decupat în zid, s-a culcat pe burtă pe țevile din plastic, și cu lanterna aprinsă, se târa pe țevi, spre canalizarea ce ducea în grădina din spatele blocului. L-am urmărit până a schimbat direcția, nu-l mai vedeam, doar ascultam cm înainta. La un moment dat se aude un zgomot ciudat și un strigăt.
– Aaaaaa!!!!! Și liniște...
– Vasiii, ai pățit ceva?! Răspunde! Venim după tine?! am strigat spre el cu îngrijorare.
– Sunt bine, stați liniștiți! Am atins un șobolan cu mâna, și ne-am speriat amândoi, și eu și vietatea mică. Am plecat mai departe, strigă el.
Cam după zece minute, se aude alt strigăt din grădina blocului. De data asta era o voce de femeie.
– Acum ce s-a mai întâmplat?! se uită mirat Costel spre aerisirea ce dădea spre grădină.
La scurt timp, Vasi strigă spre aerisire:
– Gata, am reușit! Și își strecură mâna cu lanterna prin aerisire.
Am luat lanterna și l-am întrebat:
– Cine a țipat mai devreme în grădină?
– Ha, ha, ha! era vecina de la etajul unu. A venit în grădină să facă curat probabil. Și când am ridicat capacul de la canalizare, s-a speriat destul de tare. M-a recunoscut, dar nu-și explica cm am ajuns acolo. În fine, a fost tare momentul. Merg să deblochez ușa, vă aștept acolo.
Și Vasi se îndepărtă râzând în continuare de șocul ce l-a experimentat vecina. Ne-am pornit iar spre ieșirea din subsol, capacul era ridicat și Vasi stătea zâmbind:
– Cineva a blocat inteționat ușa, să nu mai putem ieși, asta e clar!
– Dar cine a știut că noi suntem în subsol? întrebă Costel.
– Cred că aici e mâna lui Adi și Marian frate-miu, se scărpină în cap Vasi. O să mă conving acasă.
– Bine, mai vorbim, Paște Fericit și Hristos a înviat! Și dau mâna cu fiecare dintre ei.
– Adevărat a înviat! au răspuns în cor Costel și Vasi.
Ne-am retras fiecare la casa lui, eu m-am strecurat încet la somn, sperând să apuc să dorm măcar două-trei ore, până se trezește toată familia.