Englishtopia

Doamne, ce comoară de film! Le ador pe cele bazate pe povești adevărate, sunt preferatele mele, în special cele inspiraționale despre autorealizare în fața adversității. Mi se pare un must-see de familie, din care atât părinții, cât și copiii au de învățat, dar l-aș recomanda totodată și profesorilor.
Ca adulți putem reflecta la cm tăiem aripile copiilor și îi descurajăm din a-și urma propriul drum, talentele, vocațiile. Facem asta uneori din teamă: vrem ca copiii noștri să reușească în viață, să le fie ușor, să aibă securitate financiară, de aceea le bagatelizăm interesele, insistăm pe meserii “sigure”, dar care nu îi reprezintă, îi fac nefericiți și îi îndepărtează de sinele lor autentic. O mai facem din credința că știm mereu mai bine și avem răspunsurile, deși adevărul este că nu întotdeauna le avem, nu întotdeauna știm mai bine. Și vanitatea ne mai poate împinge să îi demoralizăm fiindcă ne rănește când ne resping, când îndrăznesc să viseze mai sus decât am avut noi curajul, ne doare când nu le mai suntem eroi și își caută alți mentori, ceea ce e absolut normal și sănătos să facă. Noi trebuie să lucrăm la noi și să mai renunțăm la control, pentru că în relație cu copiii, când vine vorba despre ceea ce vor să facă cu viața lor, ar trebui să fie mai mult despre a-i ghida, nu a fi ca niște păpușari care trag de sforile lor.
Cei mici sau chiar mai mari pot cugeta asupra puterii perseverenței și la curajul de a nu renunța după eșecuri. Se pot gândi la ce înseamnă să fii lider, la cât de important este să fii stăpân pe ceea ce faci, dar în același timp să îi respecți pe cei pe care îi ai în subordine, mai ales dacă dorești să fii la rândul tău respectat. Prietenia și bunătatea sunt alte teme pe care le atinge filmul, mai exact, cât de fain este să renunți la prejudecăți, să le dai o șansă “ciudaților”, cu riscul că te vor judeca ceilalți sau că îți vei pierde popularitatea. Mai mult, subliniază ideea că e mare lucru să îți găsești prieteni cu interese comune, constructive, poți ajunge departe. Dar mai ales, pot medita la curajul de a fi diferit, la a-ți asculta inima, vocea aia interioară care te ghidează spre cine ești cu adevărat chiar și atunci când nimeni nu crede în tine sau te ridiculizează.
Profesorii își pot aminti cm au puterea să schimbe vieți și cât de valoros îi poate impacta pe copii atunci când se dedică lor, îi susțin, dar mai cu seamă, cred în ei atunci când lor le este greu să o facă și nu pot vedea luminița de la capătul tunelului. Mai pot folosi filmul drept sursă de inspirație pentru cm pot motiva elevii să învețe pentru o materie la care au dificultăți, cm să găsească moduri de a le explica lucruri pe limba lor, în funcție de interesele lor sau de cm pot folosi noțiunile complicate învățate la clasă în viața de toate zilele. Desigur, aș insista și pe importanța educației și învățării cu această ocazie.
Dacă aș mai fi predat acum, aș fi creat niște cerințe pentru vacanța de vară folosindu-mă de filmul acesta. Pe lângă o fișă cu niște exerciții de vocabular și gramatică, i-aș fi rugat pe elevii mei să scrie o compunere după ce îl vizionează. În compunere m-ar interesa să aflu cm i-a impactat filmul, ce au înțeles, ce au simțit, cu ce au rezonat, la ce visează când se gândesc la viitor, cm cred că pot obține ceea ce își doresc, care sunt pașii pe care consideră că trebuie să îi urmeze ca să-și atingă țelul etc.
Mda, demult nu m-a mai încântat atât de tare un film. Nu înțeleg cm de l-am ratat, având în vedere că este din 1999. Cred că poate da startul la multe discuții interesante acasă și la clasă.
Ideea finala, care m-a atins cel mai mult, a fost cea de puterea tribului, comunității atunci când sprijină tinerii. Mi s-a părut foarte valoroasă deoarece aici toți avem de lucrat. Când vine vorba de a judeca și critica tinerii suntem primii, dar nu ne oprim să ne gândim cm contribuim la ceea ce nu ne place să vedem la ei. Cred că e cazul să ne asumăm responsabilitatea, indiferent dacă ești sau nu părinte, ești sau nu dascăl. Oricine ai fi sau indiferent că vrei sau nu copii, îți place sau nu, ei reprezintă viitorul, și dacă te preocupă, cred că e important să ne uităm puțin în oglindă și să ne gândim cm putem să fim exemple pozitive.
P.S. Filmul este acum pe Netflix.

La 20 și puțin de ani consideram că o profesoară bună este cea care face performanță, mai ales dacă lucra în mediul privat. Ca să obții aceste rezultate eram de părere că trebuie să fii bine pregătit, dar mai ales autoritar (dacă nu vrei să “ți se urce în cap copiii”). Aveam așteptări mari de la elevii mei și nu mă lăsam impresionată de lacrimi sau proteste. “Îmi vor mulțumi mai târziu” - îmi ziceam. Ca să învețe trebuie să mă respecte și pentru asta e nevoie să știe că nu e de glumă cu mine și că vor exista consecințe neplăcute dacă nu se țineau de treabă. Îmi plăcea totuși de atunci să utilizez jocul și metode moderne de predare, dar mă asiguram că știau că ceea ce facem nu e o joacă. Eram tânără și aveam ceva de demonstrat. Cu alte cuvinte, era despre mine și orgoliul meu și mai puțin despre copii.�Într-o zi, primesc un telefon de la un număr necunoscut. Răspund și la capătul celălalt se afla o doamnă în vârstă. Era bunica unui elev de-al meu. Mă sunase să mă roage să nu îi mai dau nepotului ei să scrie de nu știu câte ori un cuvânt pe care îl greșise (o practică destul de utilizată de profesori pe atunci - eu am fost pusă de către profu’ de la meditații în clasa a VIII-a să scriu la matematică o teoremă de 100 ori ca să nu o mai uit).

- Plânge, doamna profesoară, și spune că nu mai vrea sa vină la engleză.

�Nu mai știu exact ce i-am răspuns, dar știu că am fost foarte deranjată de acel telefon. Nu-mi aminteam, când eram eu elevă, să fi pus cineva la îndoială ce zicea sau ce cerea un profesor. Totuși, ceva din situația aceea m-a pus pe gânduri. M-a atins și m-a făcut să mă întreb precum regii: Ce fel de profesor vrei să fii până la urmă, Andra? Iubit sau temut? Mentor sau sperietoare? Cum vrei să-și amintească de tine peste ani? Ce învață cu adevărat din experiențele astea? Poți face performanță și altfel? Performanța cu orice cost merită? Ce preț se plătește pe termen lung pentru asta?�Acela a fost începutul unei noi abordări a predării pentru mine. Am început să caut răspunsuri la întrebările mele și să testez diferite feluri de a fi ca dascăl. Am început să pun la îndoială anumite practici văzute la profesorii noștri și mi-am dat voie să fiu mai autentică cu copiii, lăsând teama că nu mă vor asculta.�Astăzi, știu că e o diferență între respect și frică, autoritate și fermitate, rezultate și performanță toxică, presiune oarbă. Și da, se pot obține rezultate bune și altfel decât cu “parul”. Cu empatie, încurajări, validări, cu blândețe, dar și fermitate, cu cerut iertare când greșești, cu admiterea faptului că nu ai mereu toate răspunsurile, cu sădirea sentimentului că îți pasă de ei și viitorul lor, pe bune.�Pozele acestea sunt făcute astăzi. Ei m-au contactat să ne revedem și și-au exprimat dorința să îl cunoască pe Emi. Mi-au făcut o mare bucurie și mă gândesc acum cu recunoștință la acea bunică care a trezit în mine dorința de schimbare fiindcă de niște ani mă bucur de relații mai frumoase și apropiate cu elevii mei și de faptul că se gândesc la mine cu același drag cu care mă gândesc și eu la ei.�Mulțumesc, dragilor! ❤️🤗

http://roanoptii.com/2025/05/11/tu-ce-ai-alege/