Chris Oliver

Uneori, într-o relație, te mai ia valul și te enervezi pe partenera ta. Știi cm este: ea, cu firea ei aprinsă, mai pune sare pe rană, îți amintește luni întregi de greșeala aia pe care tu ai fi vrut să o uite. Dar, culmea, de câte ori vreau să mă supăr… nu-mi iese. Mă țin serios, încruntat, dar mă trădează zâmbetul. Mă bufnește râsul și gata, s-a dus toată supărarea.

Adevărul este că nu am avut niciodată o parteneră cu adevărat enervantă. Doar că, în adâncul meu, cred că îmi plac cam mult împăcările. Dulci, lente, cu orgolii care se topesc încet. Uneori fac pe supăratul doar ca să mă liniștească. Alteori o supăr eu puțin, doar cât să am motiv s-o trag aproape, să-i simt respirația caldă când îi spun că-mi pare rău.

Importantă, nu este furtuna, ci liniștea de după. Împăcarea aceea care nu se spune (știți voi care), ci se trăiește intens și exploziv... ca un foc de artificii. Cea în care privirile se încălzesc, vocile se îndulcesc, iar pielea își amintește de ce a ales pielea celuilalt.

Dacă nu ați gustat ispita aceasta; iubirea care renaște dintr-o supărare mică, doar ca să ardă mai frumos, atunci, scuzați-mă, dar încă n-ați iubit pe deplin.
✍🏼 Chris Oliver

📌 Este permisă distribuirea (share). Copierea sau repostarea tip copy‑paste este interzisă.
Licență: CC BY‑NC‑ND 4.0 ©️ 2026, Chris Oliver.