Aripi pentru Minte

Tu cm îți alegi persoana cu care decizi să lucrezi pe provocările din viața ta? Fie că este terapeut, coach sau psiholog, ce criterii aplici?
Personal, cred că o recomandare din experiența unui apropiat este foarte valoroasã. Îți oferă un boost de încredere greu de egalat. Dar înainte de orice alegere — mai ales în online-ul plin de guru și tot felul de alte apariții — merită să verifici credențialele omului către care urmează să îți deschizi inima.
Certificările, examenele, studiul constant, deontologia la care este obligat să adere ,toate acestea atestă că știe să aplice ceea ce a învățat, cã este comitted, că respectă competențele și că lucrează în siguranță cu tine.
Când ești la pământ nu mai ai timp și chef să verifici. Mergi înainte și uneori dezamăgirea este mai mare decât problema de la care ai plecat. Poate acum cã ai citit aceste rânduri vei cerceta cu atenție data viitoare.

Eu aleg întotdeauna contexte de creștere. Nu pentru că trebuie. Ci pentru că nu știu să fiu altfel.
Așa că am ales să intru în acest program de parteneriat în sesiuni de coaching cu colegi din Turcia moderat de ICF, ca sã mă șlefuiesc, să mă provoc, să cobor și mai adânc în interior. Trei luni de practică reală, introspecții profunde și feedback sincer, cu 100% din mine prezentă.
Targetul setat de ICF a fost 6 ore. Eu am lucrat 60 de ore în engleză în acest program. Ce arată asta? Că sunt committed în tot ceea ce fac. Că ader la practici sigure și responsabile. Că nu mă opresc la suficient când știu şi simt că pot mai mult.

Lecțiile pe care le-am luat le duc mai departe — în fiecare sesiune, cu fiecare om cu care lucrez.
Orice narativă ai avea, se poate “descâlci” într-o sesiune de coaching sistemic integrat, dacă alegi să lucrăm împreună. Ai link-ul în comentarii.

Aer si liniste, atat. Mai mult nu cere sufletul cand lumea cade in cuvinte… Aici raman doar eu si linistea.
In perioadele grele nu am nevoie de raspunsuri mari. Am nevoie sa urc, sa respir si sa stau in tacerea vie a naturii, care pentru mine, este intoarcerea acasa.
Uneori vindecarea nu arata ca o revelatie. Arata ca un munte, un cer plin si linistea care iti face loc in piept.

🌿🌿 - 🕊️

Există un copil în tine care încă așteaptă să fie văzut.
Nu metaforic. Literal.

Undeva în sistemul nervos trăiesc emoții pe care le-ai simțit înainte să ai cuvinte pentru ele. Înainte să știi că ai voie să le simți. Înainte să înveți că trebuie să le ascunzi.

Studiul şi practica terapiei copilului interior a fost pentru mine primul bandaj pus pe o rană despre care nici nu știam că există. Nu am plâns pentru ce mi s-a întâmplat — am plâns pentru fetița care zâmbea atât de larg și nu știa ce urmează să poarte, sã experimenteze, sã simtã.
Când am început să lucrez cu această terapie, aceastã fotografie — eu bebelușă și eu, adulta de azi — ceva s-a dezlegat, s-a clarificat. Nu brusc. Nu dramatic. Ci ca atunci când dai drumul la un nod care a stat strâns ani de zile.
Asta aduc în sesiuni. Nu tehnici din cursurile învãțate. Nu protocoale reci. Aduc explicațiile, înțelegerea că vindecarea nu înseamnă să uiți copilul care ai fost — înseamnă să te întorci la el. Să-i spui: am revenit, te-am găsit. Ești în siguranță acum.

Lucrezi cu copilul tău interior? Sau îl ignori în continuare, sperând că tace de la sine?