Muzeul Nicolae Minovici

Majolica din fostul Muzeul Anastase Simu în patrimoniul Muzeului Minovici

Continuăm astăzi prezentarea lucrărilor provenite de la Muzeul Anastase Simu, transferate în anul 1963 către Muzeul Dr. Nicolae Minovici, ca urmare a disoluției primei instituții.

Cea dintâi, „Cap de femeie”, este un portret de format tondo (rotund), în altorelief, înfățișând o tânără nobilă florentină cu trăsături delicate, purtând bijuterii în păr și la gât. În timp ce pielea și părul aranjat în două cozi sunt glazurate cu alb, doar sprâncenele arcuite, subțiri și pupilele sunt colorate în maroniu. Vestimentația are tonuri deschise de verde și bleu, fundalul fiind albastru.

Bunul are diametrul de 38,5 cm și este o reproducere a unei lucrări atribuite astăzi artistului renascentist Luca della Robbia (n. 1399/1400 - d. 1482, Florența). În cataloagele Muzeului Simu, aceasta figura sub paternitatea lui Giovanni della Robbia (n. 1469-1529, Florența). Originalul, realizat din faianță smălțuită și colorată, având diametrul de 54 cm, se păstrează la Muzeul Național din Bargello, Florența.

Piesa păstrată în colecțiile Muzeului Minovici prezintă pe verso o inscripție scrisă de mână, cu albastru, plasată stânga lateral: „Cantagalli/ Florenza”, iar la dreapta sus, cu negru, este desenat un cocoș stilizat, marcă a manufacturii Cantagalli.
În articolul Sheilei Forbes, „Cantagalli, the Scottish dimension”, bazat pe lucrarea autorilor Giovanni Conti și Gilda Cefariello Grosso, La maiolica Cantagalli e le manifatture ceramiche fiorentine (1990), aflăm detalii prețioase legate de istoria fabricii.

Cantagallii erau o veche familie de olari din aproprierea Florenței, al căror atelier ceramic funcționa dinaintea secolului al XVIII-lea. Manufactura a devenit celebră prin eforturile lui Ulysse, născut la 18 iunie 1839, și ale frateleui său Romeo, care au refondat afacerea falimentată a familiei, în 1878.

„Figli di Giuseppe Cantagalli” au început astfel să reproducă în tehnica majolica lucrări ale unor artiști renascentiști, printre care se numărau în special lucrările florentinului Luca della Robbia. astfel, fabrica a realizat faimoasele tondi în stil robbiesc, atrăgând o clientelă internațională.

Marca Cantagalli, cocoșul cântând, este reprezentarea vizuală a numelui de familie. În general, pasărea este înfățișată cu ciocul deschis, gâtul extins și o gheară în aer.
Lucrarea „Cântăreții” este un basorelief în tehnica majolica, de formă dreptunghiulară, care înfățișează șapte tineri cântând Psalmii lui David. Glazurată în întregime cu alb, iar fundalul în albastru, aceasta este o reproducere redusă după unul din panourile „Cantoriei” realizate de Luca della Robbia. Pe verso, bunul cultural prezintă la rândul său desenat un cocoș, precum și semnătura „A. Simu”. Panoul original, „Cantori”, este sculptat în marmură, a fost creat pentru Catedrala Santa Maria del Fiore din Florența și se păstrează azi Museo dell'Opera del Duomo.

Cele două lucrări erau expuse în prima sală a Muzeului Anastase Simu, denumită și Romană, unde figurau opere de artă și reproduceri din epocile Antichității și Renașterii. Conform lui Theodor Cornel, realizatorul primului catalog al instituției muzeale, denumirea sălii era legată de arhitectura și decorația sa. Aceasta avea forma unei duble bazilici, cu câte un hemiciclu la extremități, motivele ornamentale fiind preluate de la Palatul lui Dicolețian (Dalmația) și Palazzo Colonna (Roma). Pilaștrii ușilor și fruntarul erau replicile celor din Villa Medicis (Roma), decorația ușilor fiind realizată tot în stil roman, pe când mozaicul era o reproducere de a unora din cele descoperite la Pompei.

Text: Mădălina Manolache

Imagini:
În imagini: 1. Anastase Simu în prima sală a muzeului; în colțul din dreapta sus se poate observa lucrarea „Cap de femeie” Sursa: „Restituiri Muzeul Anastase Simu – Nimic pentru noi, totul pentru țară” https://muzeulbucurestiului.ro/en/restituiri-muzeul-anastase-simu/; 2. „Cap de femeie”; 3. Marca manufacturii florentine Cantagalli, cocoșul cântând; 4. „Cântăreții”

Surse:
Sheila Forbes, „Cantagalli, the Scottish dimension”, That`s Arte, 27.02.2010, https://www.thatsarte.com/blog/highlights/cantagalli-the-scottish-dimension/
Theodor Cornel, Muzeul A. Simu, Tipografia Cooperativă „Poporul”, București, 1910
Marius Bunescu, Muzeul A. Simu și Casa Simu Muzeu, Fondul Anastase Simu, București, 1937

Madonna cu Pruncul în majolică de Deruta – o tradiție renascentistă în secolul XX

Piesa pe care o prezentăm astăzi reprezintă o placa decorativă din majolică, realizată de manufactura Grazia Maioliche Deruta din Deruta, regiunea Umbria, Italia. Aceasta reprezintă o expresie elocventă a continuității limbajului iconografic renascentist în producția ceramică italiană modernă. Datată, probabil, în a doua jumătate a secolului al XX-lea (1960), piesa reinterpretează tipologia „Madonna col Bambino” prin mijloacele tradiționale ale majolicii stannifere.

Manufactura Grazia Maioliche Deruta reprezintă una dintre cele mai vechi și mai prestigioase manufacturi familiale din centrul ceramic italian Deruta, regiunea Umbria. Originile atelierului sunt plasate în jurul anului 1500, în perioada de maximă afirmare a majolicii, când Deruta devenise un centru major de producție a ceramicii smălțuite stannifere.

În secolele XV–XVI, Deruta era recunoscută pentru decorurile sale lustruite metalic (riflessi) și pentru repertoriul iconografic inspirat din cultura umanistă și din pictura Renașterii italiene. În acest context artistic, familia Grazia s-a format și s-a dezvoltat ca atelier specializat în ceramică pictată manual, integrând tehnici de modelare, glazurare opacă pe bază de oxid de staniu și decor sub smalț.

De-a lungul epocii moderne și contemporane, manufactura a traversat transformări economice și estetice adaptând producția la cerințele pieței internaționale fără a abandona metodele tradiționale. În secolul XX, Grazia a devenit un reper al așa-numitului „revival renascentist”, reinterpretând modele istorice – grotescuri, arabescuri, teme mitologice și religioase – într-o manieră fidelă surselor iconografice.

Compoziția, încadrată într-o ramă bogat decorată cu motive vegetale stilizate pe fond albastru cobalt, prezintă Fecioara și Pruncul într-o scenă afectivă, accentuată prin gestica delicată a mâinilor și prin înclinarea capului Mariei. Aureolele punctate, faldurile ample ale veșmintelor și cromatica saturată (albastru, galben aurit, verde) trimit direct la repertoriul formal al Renașterii, cu ecouri evidente din tradiția picturală asociată lui Raffaello Sanzio și școlii sale.

Din punct de vedere tehnic, placa este modelată în relief redus, apoi acoperită cu smalț opac pe bază de staniu și pictată manual înaintea arderii finale. Versoul este compartimentat, aceasta tehnică indică o soluție constructivă menită să reducă tensiunile din timpul arderii și să stabilizeze suprafața unei piese de dimensiuni considerabile. Tot pe verso există marcajul „Grazia – Deruta – Italy” ceea ce confirmă proveniența din cadrul unei manufacturi istorice active încă din jurul anului 1500, recunoscută pentru perpetuarea tehnicilor tradiționale într-un context de producție adaptat pieței internaționale.

Prin calitatea execuției, coerența cromatică și fidelitatea față de tiparele iconografice consacrate, această placă decorativă ilustrează vitalitatea tradiției majolicii din Deruta și capacitatea acesteia de a integra trecutul artistic într-o estetică accesibilă modernității.

Astăzi, Grazia Maioliche Deruta este recunoscută ca un exemplu de continuitate meșteșugărească pe termen lung, unde tradiția tehnică și identitatea stilistică locală sunt conservate prin producție manuală. Manufactura ocupă astfel un loc important în istoria ceramicii italiene, ca punte între patrimoniul renascentist și practicile decorative moderne.

Text: Ionuț Banu

Surse:
Elizabeth Helman Minchelli, Deruta: A Tradition of Italian Ceramics, Ed. Chronicle Books, 1998.
Enciclopedia Britanica, Deruta Ware, 2018.
Sursă foto: www. ubaldograzia.com