Ana Nicolescu

Mi se întâmplă des un lucru frustrant: eu văd mai departe decât este confortabil pentru mulți dintre clienții mei.

În timp ce tu te întrebi ce să postezi mâine pe Instagram ca să „fii prezentă”, eu văd deja cm în 2027 afacerea ta ar putea deveni invizibilă pentru că te-ai bazat pe un joc care s-a schimbat în timp ce tu scriai prompt-uri generice în ChatGPT.

Se creează un gap, o prăpastie, între ce văd eu și ce ești tu pregătită să auzi.

Uneori reușesc să traduc acest orizont. Alteori, ce văd eu pare pur și simplu de neconceput pentru cineva care e prins în operaționalul de zi cu zi.

Iată ce văd eu și ce poate nu simți încă:

👉Faptul că postezi zilnic conținut generat de AI, neantrenat, este ca și cm ai construi un magazin superb într-un oraș în care toate indicatoarele rutiere tocmai au fost șterse.
Magazinul tău (expertiza ta) este acolo, dar noile „hărți” ale lumii (ChatGPT, Gemini, Perplexity etc) nu au niciun motiv să trimită clienții la tine. Pentru ele, ești doar o altă fațadă generică, imposibil de deosebit de restul.

👉Următoarea postare: Ți se pare o bifă pusă în calendar.

👉Orizontul de 3 ani: AI-ul va „înghiți” conținutul generic. Dacă vocea ta nu este distinctă, dacă nu ești o SURSĂ pe care algoritmii să o citeze, vei dispărea din răspunsurile pe care clienții tăi le vor primi în ChatGPT sau Gemini.

Când îți vorbesc despre SEO pe AI (AEO) sau despre antrenarea vocii tale, nu îți vorbesc despre o „fiță” tehnologică. Îți vorbesc despre supraviețuirea credibilității tale.

Văd multe dintre voi „adormite” de ușurința cu care AI-ul scrie pentru voi. E o capcană. AI-ul vă ajută să fiți mediocre mai repede.

Eu aleg să vă vorbesc despre ce urmează, chiar dacă asta înseamnă să complic puțin conversația. Chiar dacă asta înseamnă că mesajul meu nu ajunge mereu la toată lumea din prima.

Rolul meu e să mă asigur că peste 3 ani încă mai aveți cui să vindeți.

Cine e gata să privească puțin mai departe de feed-ul de azi?

Pregătesc un workshop gratuit pentru comunitatea mea și pentru absolventele cursului de Comunicare Strategică de Business.

Foto: Amaze

Întreb un antreprenor într-o sesiune de strategie: „Unde te vezi peste 10 ani? Care e viața ideală pentru care construiești acum?”Pauză. Tăcere. Apoi un răspuns evaziv care se rezumă la prezent: „Să meargă business-ul, să încheiem anul pe plus.” Orizontul se oprește la 31 decembrie anul ăsta.

Într-un proiect în care sunt implicată, aflu de la echipa de vânzări că mulți potențiali clienți nu știu să răspundă la o întrebare simplă: „Ce vrei să faci cu banii pe care i-ai câștiga?”

Răspunsurile lor ating rareori un vis măreț. Cel mai adesea, se opresc la funcțional: „Mi-aș plăti facturile” sau „Aș merge într-o vacanță”.

În programe de comunicare și leadership, întreb oamenii: care vor să fie contribuția lor în lume. Ce lasă în urmă? Care e moștenirea lor? Nu știu. Spun că nu s-au gândit niciodată la asta, că nu au privit lucrurile din perspectiva asta.

Și am ajuns să mă întreb cm de s-a strâns orizontul până la „azi, eu, familia mea, câțiva prieteni, colegii de muncă” și atât. Cum am ajuns să plutim în derivă, sperând că viitorul le va aranja de la sine?

Nu știu exact cauza. Pot doar să observ un impact.

Când orizontul de timp e scurt, când cercul de oameni e mic, când visurile sunt de pe o lună pe alta, contribuția devine mică, jocul devine mic, viața se așază într-o cutiuță confortabilă.

Și, cel mai periculos, ne spunem povestea că viața noastră e „plină, rotundă și completă”. Ne convingem singuri că ne e bine așa, că nu mai avem nevoie de niciun salt.

Din distincțiile Landmark, aș spune așa: trăim mai mult din circumstanță decât din posibilitate. Iar când trăim doar din ce e imediat disponibil, riscăm să nu jucăm la potențialul nostru maxim, să ne risipim.

Sau poate mă înșel. Dă Doamne!

Dar te las cu o întrebare: Dacă ar fi să te uiți la viața ta de sus, ca un observator neutru, ce ai vedea?