Cât timp Dumnezeu este invizibil, nu face icoane... odată ce vezi, însă, pe cel fără de corp devenind om, fă imaginea formei umane; când invizibilul devine vizibil, întrupându-se, pictează ceea ce seamănă cu invizibilul. Desenează deci pe panoul tău şi propune contemplaţiei pe cel ce a acceptat să fie văzut - Sf. Ioan Damaschin
*
Temeiul icoanei este reali
tatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuși, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci și om adevărat, care a luat trup concret (și deci un chip anume) "pentru noi și a noastră mântuire". Icoana este deci o consecință a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
*
Tehnica reproducerii icoanelor nu ţine propriu-zis de arta iconografică, întrucât nu presupune participarea personală a iconografului în sens tradiţional, presupunând doar cunoştinţe tehnice şi/sau o anumită aparatură. Avantajul folosirii suportului de hârtie şi a tehnicilor de producţie de masă este însă dat de costurile sale foarte scăzute care fac accesibil un număr mare de reprezentări iconografice credincioşilor de orice condiţie socială. Dezavantajul acestei răspândiri de masă este diluarea sensului originar al icoanei, a unicităţii fiecărei reprezentări iconografice ce caracteriza iconografia tradiţională; apare riscul transformării icoanei într-un produs impersonal, de masă. De aceea, este potrivit ca orice credincios să aibă în casă măcar o icoană pictată pe un suport durabil, pe lemn ori împodobită cu materiale preţioase, după posibilităţi [5] Alte tehnici de reproducere în masă a icoanelor mai sunt litografia, serigrafia, gravura şi diferitele forme de icoane lipite (hârtie sau material plastifiat) pe lemn sau alte materiale. Icoanele erau făcute de obicei pe materiale durabile, precum lemnul, piatra, marmura. Reprezentări iconografice pe suporturi mai perisabile au apărut mai întâi sub forma miniaturilor din manuscrisele biblice şi din cărţile liturgice (pe pergament, papyrus, apoi hârtie), însă acestea aveau scop ilustrativ, nefiind icoane de sine stătătoare şi obiecte de cult distincte. După răspândirea hârtiei ca suport de scris şi a tiparului ca instrument de publicare, a apărut şi posibilitatea reproducerii în serie a unor imagini, inclusiv icoane. Cu timpul, s-au dezvoltat diferite tehnici de reproducere a icoanelor cu ajutorul acestui suport. Au apărut icoanele de hârtie lipite pe lemn, cu o durată de viaţă mai scăzută decât cea a icoanelor pe lemn, dar având totuşi o anumită durată de viaţă (şi peste 100 de ani, în condiţii bune de păstrare). Au început apoi să se răspândească şi reproducerile în serie pe suport de hârtie sau carton. Procedeul plastifierii a adăugat o mai mare durabilitate reproducerilor pe suport de hârtie, dar cu sacrificarea aspectului estetic.
*
”Se vede treaba că zugrăvitura era în neamul nostru, că mult îmi mai plăceau și mie icoanele când eram mic. Pentru mine, sfinții erau vii: stam cu sfială înaintea lor și eram încredințat că și ei se uită la mine, mă așteptam să-i aud vorbind, să-i văd mișcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze.”
Nicolae Grigorescu
*
Cel ce înţelege frumuseţea icoanei, ajunge la înţelegerea arhetipului, iar cel ce a înţeles forma lui Cristos şi a întipărit în sine efigia ipostasului Tatălui a văzut frumuseţea nenăscută în cea născută - Sf. Grigore de Nyssa
