Avalon Management

Ne putem înțelege?

Am început să folosim tot mai des expresia „bula mea”.
O spunem aproape natural, ca și cm ar fi normal să trăim în grupuri mici, relativ închise, conectate doar prin câteva interese, emoții sau convingeri comune.
Și poate că asta se întâmplă deja.
Vedem în jur tot mai multe subiecte în care pare tot mai greu „să ne înțelegem” sau să fim de acord de acord (altfel decât de complezență), să mai construim un spațiu comun de conversație.

Politica pare să fi depășit zona diferențelor ideologice și să fi intrat într-o logică a incompatibilităților totale.
Diferențele religioase și culturale nu mai produc doar tensiuni, ci uneori conflicte sângeroase.
Despărțirile – personale, profesionale sau sociale – devin tot mai zgomotoase și mai definitive.
Iar multe dintre tentativele de „reglementare” par să semene mai degrabă cu izolarea, separarea sau limitarea contactului dintre oameni.

Paradoxal, suntem mai conectați tehnologic decât oricând și totuși tot mai fragmentați uman.

Și atunci mă întreb și vă întreb:

Care mai sunt legăturile profunde care ne pot ține împreună?
Ce mai poate crea colaborare reală între oameni care gândesc radical diferit?
Mai există un spațiu în care putem coexista fără să ne anulăm reciproc?
Putem construi ceva împreună fără să fim obligați să devenim identici?

Poate că viitorul nu va depinde doar de tehnologie, economie sau politică.
Poate că va depinde și de capacitatea noastră de a suporta diferența.
De a rămâne în dialog chiar și atunci când acordul pare imposibil.

Ne putem înțelege?

Vom deveni doar o colecție de triburi foarte eficiente în interior și complet incapabile să mai comunice între ele?

Sunt curios cm vedeți voi lucrurile.
Ce credeți că ne mai poate conecta autentic, dincolo de interese, algoritmi și apartenențe?

Fake leadership (vezi art. și e pagina de LinkedIn)

Există un tip de leadership care, la prima vedere, inspiră: „Sunt deschis”, „Deleg”, „Încurajez inițiativa” ”este momentul tinerilor”. Sună bine. Dă bine. Dar, în practică, ascunde adesea un gol periculos.

Fake leadership-ul este o mascaradă, o punere în scenă studiată, este despre evitare. Pare că oferă autonomie dar este despre abandonare despre incompetență și impostură. Liderul „delegativ” dispare din ecuație exact când e nevoie de claritate, direcție și asumare. Deciziile devin vagi, responsabilitatea difuză, iar rezultatele… explicate.

În spatele acestui stil stă, de multe ori, o combinație de incompetență și frică: frica de a decide, de a greși, de a fi expus. În loc să construiască performanță, se construiește imagine, titlurile asumate sunt de multe ori o demascare. Multă energie merge în „a părea” lider, foarte puțină în „a fi”.

Semnele sunt ușor de recunoscut:

– mult discurs despre autonomie, puțin sprijin real
– obiective neclare, dar așteptări mari
– lipsă de implicare în momente critice
– succesul e colectiv, eșecul e al altora
- se implică ”activ” în proiecte de imagine personală
- este melodramatic în cadru larg și profită de orice ocazie pentru asta

Paradoxal, acest lider ajunge să se mândrească cu cât de puțin intervine. Ca și cm absența ar fi o virtute.

Dacă ar fi doar o manifestare individuală treacă meargă, însă el se manifestă din poziție de forță, erodează încrederea, consumă potențial și creează organizații în care oamenii învață rapid că inițiativa nu este susținută, ci exploatată în scopuri personale sau oneroase

Un lider autentic cunoaște bine de rolul său de accelerator al performanței echipei și de stimulare a creșterii individuale. Îl asumă. Pentru că adevărata delegare nu înseamnă să lași lucrurile să se întâmple, ci să creezi contextul în care ele pot reuși.

Tu, ce faci în prezența acestui personaj?