Paul Editions

🎓 --- „Sărmane călător în veşnicie, din clipa când te-ai hotărât să tragi după tine poarta greu ferecată a uitării, îndurarea oamenilor e de prisos! Şi-apoi, scrie un filosof neamţ, nimeni în lumea asta nu are căderea să cântărească preţul vieţii: cei vii n-o pot face fiindcă-s nişte bieţi împricinaţi în neînţelegerea asta fără capăt ce se cheamă existenţă, iar cei morţi n-o pot nici atâta, fiindcă... au murit.
Tu, sărmane călător, ai împlinit scurt şi sufocant acel niceean „Selbst aufhebung” pe care îmi închipui că nu-l vei fi tălmăcit ad-literam, închipuindu-ţi că poţi ajunge supraom, punând între tălpile tale şi roua dimineţii un spaţiu liber de câteva palme... Sau poate n-ai încercat ironia funebră din balada spânzuraţilor, în livada bunului rege Louis?”
---
„Belferii mei... Copilăria mea... Adolescenţa mea... Azi, după atâta amar de vreme, când privesc înapoi, zarea se posomorăşte de perdele de nori cenuşii şi o negură deasă se-mpânzeşte peste landele pustii ale învăţăturii mele, tristă ca ţinutul acela scoţian unde Machbeth s-a întâlnit cu vrăjitoarele. Niciun luminiş, niciun zâmbet, nicio mângâiere de mână duioasă coborând ca o aripă de înger peste obrajii aprinşi, peste clocotul sufletelor nevinovate.”

(Joachim Botez - Însemnările unui belfer)