Mariana Popescu

Hristos a înviat! ❤️

Deși sunt mult mai relaxată în aceste privințe, încă simt cum, în preajma sărbătorilor, crește tensiunea, până la gradul în care devine de-a dreptul paralizantă.
Parcă întreaga viață se desfășoară în jurul acestor repere: Crăciunul și Paștele. La care se adaugă și alte variațiuni, mai mari sau mai mici, în funcție de importanța pentru fiecare: vacanța de vară, revelionul, vacanța de ski...

Repere din viața noastră în care se acumulează mai multă tensiune, crește nivelul de stres, presiunea, ceea ce ne ajută să activăm mai multe resurse, să ne mobilizăm mai bine, să facem tot ceea ce ne propunem.

Toate bune și frumoase atâta timp cât se păstrează o anumită măsură. Cât ținem seama de resursele noastre și de consumul lor. Cât facem lucrurile într-o manieră cât de cât conștientă, cel puțin până să ne dăm seama că alunecăm pe o pantă mult prea abruptă, în care pierdem controlul și devenim conduși de ... instincte, de pofte, de lipsuri.

Devenim obsedați și ne pierdem în curățenia de Paște ca și cm de asta ar depinde întregul nostru merit.
Apoi ne pierdem în frenezia cumpărăturilor, cumpărând multe și fără rost, ca și cm s-ar sfârși pământul, iar aceasta este ultima șansă de a mai gusta din ceea ce este.
În zilele premergătoare, suntem paralizați de cozonaci și ouă roșii și alte pregătiri care musai trebuie să existe pe masă.

Și când ajungi cât de cât mai conștient de comportamentul tău, tot nu te poți opri, trebuie să mergi cu valul, este o forță, mai mare decât tine, care te împinge de la spate. Deși știi că nimic din toate astea nu trebuie, nu te poți împotrivi.
Și nici nu este indicat, pentru că întotdeauna noul este mai firav decât vechiul și, până nu onorezi ceea ce a fost și te împaci cu ceea ce practic a făcut ca tu să fii astăzi aici, nu poți să integrezi noul și să îi creezi spațiul ca el să înflorească. Cât timp există luptă, există și iluzia că ești diferit față de acel ceva cu care te lupți.

Goana nu se termină, ci continuă cu mese și vizite, tot ceea ce s-a pregătit trebuie consumat. În puținele zile de tihnă sunt tot atâtea de făcut, inclusiv ieșirile în natură, le trăim și le planificăm ca pe ceva ce trebuie bifat, ca un obiectiv la fel ca toate celelalte. Trebuie să ieșim că uite ce frumos este afară. Inclusiv rutina de relaxare sau de refacere devine ceva planificat. Există persoane care nici în această etapă nu se relaxează.

Și, desigur, dacă există un nivel al stresului care ne mobilizează cel mai bine pentru ceea ce ne propunem, este util să știm că această expunere la stres are și un preț energetic și se impune respectarea unei faze de recuperare.

Fază în care vei simți poate nevoia de a nu avea un program, de a nu bifa ce este de făcut, de a te izola pentru a te recupera în liniște.
Pentru că dacă expunerea la stres se prelungește sau se repetă prea des, va apărea, în cel mai bun caz, oboseala.

Cu speranța că, dincolo de toată agitația acestor zile, ați reușit să vă oferiți și momente de liniște, să vă încărcați, nu doar să faceți, că v-ați dat voie, măcar din când în când, să vă opriți, și poate să duceți cu voi această stare și dincolo de aceste zile…

Toată lumea respinge, simte respingerea și tuturor ne este frică de ea, într-o măsură mai mare sau mai mică.

În timp ce mulți văd în frica de respingere o rană adâncă ce necesită vindecare, eu cred că ne naștem cu ea. Și prefer să pornesc de la premisa că respingerea este o parte naturală a creșterii și nu o dovadă că nu ești bun/ă, întreg/întreagă. Dacă acceptăm acest adevăr, respingerea devine o busolă, un filtru natural care ne ghidează.

Fiecare ușă care se închide, fiecare "Nu" pe care îl primești sau pe care ești obligată să-l spui, nu face decât să te redirecționeze către acele locuri și acei oameni care rezonează cu adevărul tău interior. Fiecare respingere te îndepărtează de oamenii nepotriviți și te aduce mai aproape de cei potriviți, care prețuiesc cu adevărat cine ești, ce oferi.

Un "Nu" rapid te ajută să nu pierzi timp și energie cu cineva care nu ar fi fost oricum un prieten fericit. Un “Nu” primit poate fi dureros, atunci când există un atașament foarte puternic, și, cu cât mai mare durerea, cu atât este mai mare puterea care a fost blocată în spatele acelei relații.
De câte ori am spus “Da” pentru că ne-a fost mult mai natural, pentru că am vrut să fie bine, pentru că ne-am gândit că așa aducem armonia, pentru că am vrut să ajutăm, pentru că ne-am considerat mai puternice, poate chiar superioare, pentru că am lăsat de la noi, pentru că … continuă tu.

Continuăm să spunem „Da” oricui ne cere ajutorul sau timpul, pentru că ne este mult prea dureros să rostim acel „Nu”. Este mult mai tentant să “te pierzi” în afară, decât să stai în interiorul tău.

Dar, fără să ne dăm seama, de multe ori când facem asta, noi spunem Nu unei părți din noi. Este o respingere de sine
inconștientă care, în timp, ne lasă fără energie și fără direcție.

Oboseala cronică vine din frica de rspingere, depresia, tristețea, lipsa de bucurie, deznădejdea, toate vin din frica de a spune Nu.

Și, dincolo de felul în care am fost educate sau am absorbit modele din jurul nostru, aceeastă frică este cât se poate de naturală. Faptul că spunem mai degrabă Da decât Nu nu este un lucru rău în sine, și ne cataloghează drept ființe umane, validând acea bunătate care există în fiecare dintre noi. Suntem ființe sociale, ne dorim apropierea de alții, apreciere și dragoste din partea lor.

Dar oprește-te din când în când și întreabă-te de ce spui Da? Cui spui Da? Merită? Simți că Da-ul tău este apreciat? Ai dovezi clare, concrete sau este doar în capul tău, o autoapreciere pe care ți-o dă sentimentul de a oferi, de a fi puternică sau chiar superioară?

Respingerea, de fapt, te ajută să te aliniezi cu sufletul tău – iar acesta este scopul suprem al oricărei călătorii.Problema nu este respingerea externă. Problema apare atunci când, de frica unui "Nu" din afară, ajungem să ne spunem "Nu" nouă înșine, zilnic, respingând-ne inconștient energia, timpul și dorințele. Acolo se instalează epuizarea.

Tu cm gestionezi respingerea? Spune-mi într-un comentariu o respingere pe care ai transformat-o într-un mare 'DA'.