Morning Light Dance

Anul trecut am scris despre Pupa sub sclipici...

Despre cocon. Despre durerea dizolvării. Despre acel loc în care vechea formă începe să nu mai aibă spațiu.

Și nu mi-am dat seama că, de fapt, începuse procesul de Dez-Văluire. Începusem să îi permit acestui program să ia formă.

Mult timp am rămas cu gândul la pupă și cred că acum încep să înțeleg și de ce.

Pentru că ea nu are grabă. Nu se întreabă ce va deveni. Nu se compară și nu caută răspunsuri.

Rămâne în proces oricât este nevoie.

Iar dacă tai coconul pentru a permite fluturelui să iasă mai devreme, acesta va ieși cu aripile frânte, cu puteri minime.

Dez-Văluire a apărut din nevoia aceasta.

Nu din dorința de a deveni altcineva sau altceva.

Ci din nevoia de a permite curiozității să observe ce nu mai încape în tine, ce nu mai este viu și ce nu îți mai servește.

Din nevoia stringentă de a lăsa să intre ceea ce încearcă să își facă loc.

Timp de 5 ședințe — iar vineri este ultima, a 6-a — am privit femei care nu au căutat să se reinventeze.

Au făcut ceva mult mai greu.

Și mult mai profund.

Au stat.

Au observat.

Au ascultat.

Au pus întrebări.

Au povestit.

S-au ascultat între ele și pe ele însele.

Iar uneori este nevoie doar de atât.

Poate că transformarea nu începe atunci când construim ceva nou.

Poate începe atunci când avem curajul să lăsăm ceva vechi să se dizolve.

Dez-Văluire.

Ediția 2.

10 locuri.

❤️
Monica Dugheanu