Pixel Secret

Domnul Virgil trăiește astăzi într-un apartament modest dintr-un cartier muncitoresc, același în care s-a mutat împreună cu soția lui, Ana, în anii '70.
A lucrat aproape toată viața într-o hală industrială imensă, la un strung, într-o uzină de stat din România socialistă. În fiecare dimineață, își punea salopeta, își lua geanta cu mâncare și pornea pe jos către fabrică, salutând vecinii pe drum. Era tânăr, puternic, și avea convingerea că ceea ce făcea conta, că participa la construcția unei lumi noi.

Anii au trecut, fabrica s-a închis după Revoluție. Virgil a fost disponibilizat, ca mulți alții. A mai lucrat pe ici, pe colo, dar niciodată nu a mai găsit acel sentiment de rost pe care îl simțea în tinerețe, în zgomotul de metal și ulei al strungului.

Soția lui, Ana, a murit acum câțiva ani. De atunci, tăcerea apartamentului e grea. Fotografiile din tinerețe, uniforme de lucru, cartele vechi, diplome prăfuite — toate îi amintesc de o viață care i-a trecut printre degete, dar pe care o simțea atunci plină de sens.

Astăzi, pensionar, domnul Virgil își petrece zilele între televizor și amintiri. Nu înțelege lumea nouă, cu graba ei, cu telefonul lipit de mână și cu vocile care îi spun că „pe vremea aia” nu era nimic bun.

Pentru el, „vremea aia” era viața. Tineretul. Iubirea. Munca. Demnitatea.

Acum, se uită la poza din fabrică, cea în care era tânăr, murdar de ulei, privind trist în obiectivul aparatului. Poate știa deja, fără să-și dea seama, că viața lui va fi o poveste nespusă, o amintire într-o fotografie alb-negru.

Aceasta este povestea tristă a unor generații care nu mai contează!

Au si americanii fatarnicii lor

x.com