MarAme
Share
Vreti sa stiti cm decurge viata de zi cu zi a unor oraseni mutati in vatra veche a unui sat de langa Bucuresti? Urmariti-ne si sigur o sa radeti,de noi, bineinteles! Fiecare zi este o provocare! Oops,am uitat sa mentionez :nu am avut nicio tangenta in decursul vietii cu nimic din ce inseamna sa demolam,sa construim o casa,sa amenajam curtea,sa gradinarim,sa crestem pasari,sa...si lista poate c
16/10/2025
Cel mai greu moment pentru mine ca mama a fost cand copiii mei au devenit adulti. Nu pentru ca n-as fi vrut sa creasca, ci pentru ca, intr-o zi, mi-am dat seama ca ei nu mai simt nevoia sa impartaseasca totul cu mine, bune sau rele. Au viata lor cu bune si cu rele...Oarecum, asta mi-a adus liniste, dar ciudat, mai mult imi lipsesc acele momente...
Acum vorbim zilnic dar cel mai des prin mesaje. Eu trimit „ai mancat?”, ei raspund cu un emoticon. Ma bucur si de ala, ca-i tot un semn de viata. Nu mai pot sa le spun ce sa faca, pot doar sa-i privesc de la distanta, cm isi fac loc prin lume. Cu bucurie, dar si cu un nod in g*t.
Uneori imi vine sa-i sun si sa le zic: „Imbraca-te mai gros, se raceste vremea!” Dar ma opresc. Apoi rad singura. Stiu bine – nici eu n-ascultam, adult fiind, cand imi spunea mami acelasi lucru.
Si totusi, cand vin pe acasa si deschid frigiderul de parca n-au mai mancat de o saptamana, cand aud din nou rasetele lor prin casa, imi creste inima si mi se umplu ochii de lacrimi. Lacrimi de bucurie ....
Da, copiii mei sunt adulti acum. Dar pentru mine, sunt tot aceiasi copii care, vesnic se certau si veneau pe rand plangand la mine. Doar ca acum vin cu planuri si povesti de viata , de viata de adult.
Si eu sunt acolo, cu sufletul meu de mama — un pic nostalgica, un pic amuzata, si mereu preg*tita sa pun ceva pe masa pentru ei, sa-i privesc si sa ma bucur de momentele cu ei.
Dimineata, cand se lumineaza bine si roua sclipeste pe iarba, primul drum e spre cotetul gainilor. E ritualul zilnic — deschid poarta, le dau drumul la libertate si incepe forfota. Acum cativa ani nici nu o inchideam seara, dar intre timp s-au inmultit vulpile prin zona. Paza buna trece primejdia rea, ca zicea bunica: „Mai bine sa te rada gainile ca esti prea grijulie, decat sa ramai fara ele.”
Ca de obicei, nu merg singura. Ma insoteste Pisi. Da, asa o cheama — lipsa totala de imaginatie, stiu. Dar, ce sa-i faci, i s-a lipit numele de cand era un ghem mic si obraznic. Azi, Pisi a luat-o inainte, cu o atitudine de bodyguard in misiune. S-a catarat pe un stalp, sus de tot, sa „supravegheze teritoriul”. Numai ca... n-a mai stiut sa coboare.
Si acolo a ramas, uitandu-se la mine cu ochii mari, de parca era vina mea. Eu o chem, ea raspunde cu un „miau” lung si plin de dramatism, de zici ca joaca intr-un film. Pisi e fitoasa, miorlaita si pretinde tratament special, dar stie sa tina conversatia. Daca-i zic ceva, imi raspunde de parca ma contrazice.
Pana la urma am luat un bat lung, am facut un soi de „pod improvizat” si s-a coborat, gratioasa ca o pisica doar in teorie. Apoi s-a scuturat, s-a asezat pe iarba si s-a uitat la mine cu o fata de genul „ti-am testat reflexele, femeie”.
No, asa incepe ziua la tara — cu gaini galagioase, pisici filozofe si o doza buna de comedie naturala.
Click here to claim your Sponsored Listing.
