ION DIACONESCU

"A intrat în pușcărie la 30 de ani și a ieșit la 47 de ani. Și-a petrecut toată tinerețea în cele mai terifiante lagăre din România: Jilava, Aiud, Baia Sprie, Râmnicu Sărat. A spart piatră toxică în subteran, a fost bătut până i-au scuipat plămânii sânge și a stat ani de zile la izolare fără să vadă soarele. Torționarii îi cereau o singură semnătură de colaborare pentru a-l lăsa să plece acasă. A refuzat de o mie de ori! A ieșit din Iad cu corpul distrus, dar cu sufletul complet neatins, devenind stâlpul moral al României libere.”

Ion Diaconescu era un tânăr lider promițător în Partidul Național Țărănesc. În 1947, a fost arestat alături de elita politică a țării, fiind considerat o amenințare pentru noul regim comunist. Sentința: 15 ani de temniță grea (la care s-au adăugat alți 2 din cauza refuzului său obsesiv de a se supune „reeducării”).

A fost trimis în faimoasa mină de plumb și cupru de la Baia Sprie. Acolo, studenți și intelectuali munceau ca sclavii, împingând vagoane de tone, în timp ce gardienii îi loveau cu cabluri. Diaconescu nu a clacat. Mai târziu, a fost transferat la Râmnicu Sărat, unde frigul extrem și izolarea totală (nici măcar gardienii nu vorbeau) îi împingeau pe mulți la nebunie.

A îndurat 17 ani de umilință pură. Când a fost eliberat în 1964, foștii săi prieteni erau morți sau zdrobiți. El s-a întors în societate, a trăit sub lupa permanentă a Securității și, imediat după 1989, a reînființat partidul istoric. Până la moartea sa în 2011, a refuzat să caute răzbunare, cerând doar adevăr.

Morala: Oamenii de astăzi se simt copleșiți dacă rămân o zi fără internet. Ion Diaconescu a stat 17 ani în întuneric, bătut și înfometat, dovedind că un caracter format în flăcările suferinței nu se mai poate îndoi niciodată."

Craciun fericit și liniștit, sub steaua carea a răsarit, vestind Nașterea Domnului!