Reimagine

O veste minunată pe care am primit-o astăzi de la Cristina Bara - pe 19 Septembrie o zi dedicată Compassionate Inquiry, Compassionate Inquiry Romania, în limba română deschisă tuturor celor care doresc să ia contact cu această abordare. Mentorii mei, Sat Dharam Kaur și Luke Sniewski care mi-au oferit atât de multe în dezvoltarea mea atât personală cât și profesională, Diana Safta care este o prezență plină de blândețe și compasiune și Cristina Bâra care a făcut posibilă lansarea acestei formări și în limba română vor susține ateliere practice dedicate "triggerelor" sau "butoanelor", practicilor de autoreglare, credințelor prin filtrul cărora vedem lumea, sesiuni de Compassionate Inquiry demonstrative și multe altele deschise tuturor pe 19 Septembrie, în persoană, la București 🙂

Dacă rezonează cu voi și vreți să experimentați "efectul CI" aici găsiți toate detaliile - https://compassionateinquiry.com/event/ci-experience-romania/

Să fie cu inspirație🙏🙏🙏

Conferința Compassionate Inquiry Experience România | Compassionate Inquiry Suntem încântați să te invităm la primul nostru eveniment Compassionate Inquiry Experience România, un eveniment în limba română. Vino alături de noi la Hotel Caro, din București…

💐Astăzi ședința mea de terapie a avut loc în dialog cu florile din grădina mea. Pe măsură ce admiram frumusețea lor, mi-am adus aminte că o prietenă a numit una dintre flori un “alien”. M-a făcut să mă gândesc cât de ușor ne este să ne ascundem adevărata noastră esență din teama de a rămâne singuri. Adesea ne îngropăm vitalitatea în căutarea de a ne potrivi și de a fi ca toți ceilalți.

Uitându-mă la florile care se leagănau în vânt, mi-am dat seama că frumusețea noastră așteaptă doar să fie atinsă de lume. Fiecare floare este unică și se evidențiază în propriul mod, îmbrățișând adevărata ei esență fără frică de judecată. M-a făcut să mă întreb de ce adesea mă surprind încercând să mă “potrivesc” și să-mi ascund adevărata mea voce.

Sunt momente ca acestea care îmi reamintesc că terapia poate veni din cele mai neașteptate locuri. Nu trebuie să fie întotdeauna o ședință formală cu un terapeut. Uneori, tot ce este necesar este o simplă observare a lucrurilor mici din jurul nostru pentru a declanșa un moment de introspecție și creștere.

Așadar, de dimineață 👉🏼cine sau ce îți este terapeut astăzi. Este o conversație cu un prieten, o plimbare în natură sau poate chiar o situație provocatoare care te scoate din zona ta de confort?
💫Să fie cu inspirație 💫

🔏🔓🔑Uneori nu putem vedea capcana în timp ce încercăm cu orice preț să ieșim din ea. Tot așa precum un șoarece prins într-o capcană, luptând să scape fără să realizeze că cu cât încearcă să se elibereze mai mult, cu atât devine mai strânsă capcana în care se află.

Imaginează-ți ca ești precum acel șoarece, alergând frenetic în cercuri, căutând o cale de scăpare dar doar încurcându-se mai mult în capcană. Acum, imaginează-ți că ești un simplu observator, privind de la distanță, văzând inutilitatea eforturilor șoarecelui. Și în final, imagineazăți că ești salvatorul, dorind să ajuți uitând poate că șoarecele este capabil să se elibereze singur dacă i se oferă șansa.

Cine ai vrea să fii în această scenă - șoarecele, observatorul sau salvatorul? Și prin ochii observatorului, ce îți atrage atenția? Vezi tiparele de comportament care țin șoarecele captiv? Recunoști tipare similare în propria viață, unde poate perpetuezi inconștient propriile lupte și capcane?

Cel mai bun mod de a ajuta pe alții este să-i împuternicim, să le oferim spațiul să se ajute singuri. Prin asumarea rolului de salvator, putem involuntar să ne prezentăm ca singura soluție la problemele altora, privându-i de oportunitatea de a învăța și crește din experiențele lor.

Poate putem observa capcana salvatorului, putem ieși conștient din acest rol, putem să fim mai atenți la dinamica jocului în relațiile și interacțiunile noastre, recunoscând că intențiile noastre de a ajuta, oricât de bine intenționate ar putea fi, pot involuntar să întărească ideea că cealaltă persoană este incapabilă să se ajute singură.

Odată, într-o lume nu chiar ca a noastră, exista o fetiță curioasă numită M. și pisica sa cu un apetit neobișnuit pentru filozofie, Me pe numele ei cunoscut. În această lume, pisicile puteau reflecta la marile mistere ale vieții la fel de bine ca și prietenii lor umani. 🐱

Într-o după-amiază leneșă, în timp ce M. se bucura de ploaia blândă a norilor simpatici, a apărut o întrebare. "Me, crezi că pisicile au nouă vieți?"

Clipind uşor, Me a răspuns cu un fornăit : "Ei bine, M, încă nu am infirmat teoria, dar nici nu am intenția s-o testez."

M. a râs, privirea ei îndreptându-se spre cer, "Dacă ai avea nouă vieți, ce ai face diferit cu fiecare?"

Cu un surd “miau”, Me a contemplat: "În primul rând, ar trebui să evaluez beneficiile și dezavantajele curiozității. Într-o viață, aș renunța la orice prudență, și în alta aș fi mai precaut. Viețile rămase le-aș folosi pentru a găsi echilibrul perfect între aventură și timp de odihnă."

Pe măsură ce conversația se desfășura M. explora idei despre identitate, existență și dacă urmărirea propriei cozi ar putea fi considerată o formă de meditație. Me, răspunzând cu o nonșalanță pe care o poate avea doar o pisică, a făcut-o să se simtă atât amuzată, cât și ciudat de prezentă.🌟