Psiholog Adela Ristea

Ceea ce evităm să confruntăm tinde să se manifeste indirect, prin comportamente compensatorii. Dintr-o perspectivă neuropsihologică, dependența poate fi înțeleasă ca o tentativă de autoreglare, un răspuns adaptativ al sistemului nervos la o interpretare internă a durerii. Multe forme de dependență sunt înțelese ca strategii de reglare emoțională, dezvoltate pentru a gestiona durerea psihică nerezolvată. Astfel, sistemul nervos caută reducerea disconfortului, iar mintea construiește narațiuni care justifică comportamentele ce produc alinare temporară.
Iată câteva dintre dependențele comune și adaptările compensatorii pe care le-am observat în procesele terapeutice și nu numai:

- Fumatul = dependență care vine împachetată ca relaxare.
- Luxul = goliciune interioară adaptată psihologic ca scop în viată.
- Alcoolul = evitarea recunoașterii dependenței împachetată ca distracție sau “mă simt eliberat”.
- Consumul de droguri = amorțeală emoțională mascată ca pace sau liniște.
- Fast-food = dependență toxică pentru corp pe care ne-o oferim drept plăcere.
- Pornografia = un simptom al singurătății dar este frumos ambalat ca necesitate sexuală.
- Scrolarea pe rețelele de socializare = o distragere a atenției tradusă ca repaus.

Corpul reacționează la semnificația atribuită experienței, nu doar la stimulul prezent. Conștientizarea diferenței dintre reglarea autentică și cea compensatorie reprezintă un pas esențial în dezvoltarea maturității psihologice.