Teorie Muzicala

Un acord nu trebuie să stea cu fundamentala la bază. Poate fi răsturnat.
Când fundamentala e la bas, acordul e în poziție fundamentală. Do, Mi, Sol: Do jos.
Când terța e la bas, acordul e în prima inversiune. Mi, Sol, Do: Mi jos.
Când cvinta e la bas, acordul e în a doua inversiune. Sol, Do, Mi: Sol jos.
Sunetele sunt aceleași. Acordul e același. Caracterul nu e același.
Poziția fundamentală sună ferm, așezat. Prima inversiune sună mai ușor, mai mobil, mai puțin hotărât. A doua inversiune sună instabil, suspendată, cere să se întâmple ceva după ea.
Aceeași triadă Do major, trei comportamente diferite în funcție de ce pui la bas. Compozitorii știu asta și o folosesc cu precizie: nu schimbi acordul când vrei altă culoare, schimbi inversiunea.
Basul nu e decor. E decizie.
În postarea următoare vorbim despre acordurile de patru sunete.

O gamă nu este doar o scară de sunete. Este un rezervor de acorduri gata construite.
Iei fiecare treaptă a gamei Do major și construiești o triadă deasupra ei, folosind exclusiv sunetele gamei. Fără alterații, fără adăugiri. Ce iese se cheamă acorduri diatonice.
Și nu ies toate la fel.
Treapta I: Do, Mi, Sol. Major.
Treapta II: Re, Fa, La. Minor.
Treapta III: Mi, Sol, Si. Minor.
Treapta IV: Fa, La, Do. Major.
Treapta V: Sol, Si, Re. Major.
Treapta VI: La, Do, Mi. Minor.
Treapta VII: Si, Re, Fa. Micșorat.
Gama decide totul. Nu alegi tu ce tip de acord construiești pe fiecare treaptă... structura gamei alege pentru tine.
Același tipar apare în orice gamă majoră, indiferent de sunetul de pornire. Major pe I, IV, V. Minor pe II, III, VI. Micșorat pe VII. Întotdeauna.
Treapta VII micșorată este acordul care nu se simte bine nicăieri și tocmai de aceea e indispensabil. Tensiunea lui cere treapta I cu o urgență pe care celelalte acorduri nu o ating.
În postarea următoare vorbim despre cm se folosesc aceste acorduri împreună.

Un acord înseamnă trei sau mai multe sunete cântate simultan. Atât. Definiția nu devine mai interesantă dacă o lungești.
Ce devine interesant este cm se construiesc.
Cel mai simplu acord se cheamă triadă. Se construiește prin suprapunerea a două terțe. Iei un sunet, adaugi o terță deasupra, apoi încă o terță deasupra celei dintâi. Trei sunete, două intervale, un acord.
Do, Mi, Sol. Do este fundamentala (sunetul de bază). Mi este terța acordului. Sol este cvinta acordului.
Tipul acordului depinde de terțele din care e construit.
Dacă prima terță este mare și a doua mică: acord major. Do, Mi, Sol.
Dacă prima terță este mică și a doua mare: acord minor. Do, Mi bemol, Sol.
Dacă ambele terțe sunt mici: acord micșorat. Do, Mi bemol, Sol bemol.
Dacă ambele terțe sunt mari: acord mărit. Do, Mi, Sol diez.
Aceeași structură de bază, patru caractere diferite. Majorul sună luminos, minorul sună închis, micșoratul sună instabil, măritul sună suspendat și ușor deranjant; ca o întrebare pusă cu prea multă încredere.
În postarea următoare vedem cm apar aceste acorduri în interiorul unei game.

Știi acum să identifici orice interval. Dar intervalele nu sunt toate echivalente din punct de vedere sonor. Unele sună stabil, liniștit, „rezolvat". Altele sună tensionat, instabil, ca și cm ar cere să se întâmple ceva în continuare.
Această diferență are un nume: consonanță și disonanță.
Intervalele consonante sunt cele care sună stabil. Ele se împart în două categorii.
Consonanțe perfecte (cele mai stabile): prima justă, cvinta justă, octava justă.
Consonanțe imperfecte (stabile, dar cu mai multă culoare): terța mare, terța mică, sexta mare, sexta mică.
Intervalele disonante sunt cele care sună tensionat și cer rezolvare: secunda mare, secunda mică, septima mare, septima mică, cvarta mărită (sau cvinta micșorată).
Cvarta justă ocupă o poziție specială. În funcție de context, ea poate fi tratată ca și consonanță sau ca disonanță. Teoria clasică o consideră disonanță când apare între bas și un alt voce, și consonanță în celelalte situații.
Disonanța nu este ceva de evitat. Este sursa tensiunii în muzică. Fără disonanță nu există mișcare, nu există dramă, nu există rezolvare. Consonanța și disonanța lucrează împreună, exact ca tensiunea și relaxarea într-o poveste.
În postarea următoare vorbim despre cm se rezolvă disonanțele și de ce contează în armonie.

Până acum am vorbit despre intervale simple, adică cele care se încadrează în limitele unei octave. Dar două sunete pot fi la o distanță mai mare de o octavă. Aceste intervale se numesc compuse.
Un interval compus nu este altceva decât un interval simplu la care se adaugă o octavă. Nona, de exemplu, este o secundă plus o octavă. Decima este o terță plus o octavă.
Nonă = secundă + octavă (9 trepte)
Decimă = terță + octavă (10 trepte)
Undecimă = cvartă + octavă (11 trepte)
Duodecimă = cvintă + octavă (12 trepte)
Calitatea rămâne aceeași ca la intervalul simplu corespunzător. O nonă mare este pur și simplu o secundă mare extinsă cu o octavă. Nu apare nicio calitate nouă.
În practică, intervalele compuse se analizează cel mai adesea prin reducerea lor la intervalul simplu echivalent. Dacă identifici nona ca secundă, știi deja tot ce trebuie despre calitatea ei.
Regula generală: orice interval compus = intervalul simplu corespunzător + 7 trepte.
Această reducere funcționează și invers: dacă știi că ai o decimă mare, știi că sună ca o terță mare, doar mai sus.
În postarea următoare vorbim despre cm recunoști și denumești un interval când nu pornești de la Do, ci de la orice alt sunet.

Un interval poate fi inversat. Asta înseamnă că luăm sunetul de jos și îl mutăm cu o octavă mai sus, sau sunetul de sus îl mutăm cu o octavă mai jos. În ambele cazuri, cele două sunete își schimbă locurile.
Do – Sol devine Sol – Do. Cvinta devine cvartă.
Există o regulă simplă pentru inversare: numerele celor două intervale adunate dau întotdeauna 9.
Cvinta (5) inversată devine cvartă (4). 5 + 4 = 9.
Terța (3) inversată devine sextă (6). 3 + 6 = 9.
Secunda (2) inversată devine septimă (7). 2 + 7 = 9.
Cvarta (4) inversată devine cvintă (5). 4 + 5 = 9.
Iar calitatea se transformă după o regulă la fel de clară:
Justul rămâne just.
Marele devine mic. Micul devine mare.
Măritul devine micșorat. Micșoratul devine mărit.
Deci cvinta justă inversată devine cvartă justă. Terța mare inversată devine sextă mică. Cvarta mărită inversată devine cvintă micșorată.
Nu trebuie să recalculezi semitonuri de fiecare dată. Dacă știi intervalul original, inversul îl deduci instantaneu din aceste două reguli.
În postarea următoare vorbim despre intervale compuse: ce se întâmplă când distanța dintre două sunete depășește octava.