Alexandra Baltag

Pe copiii anilor '80-'90 i-a iubit viața! Au avut o mamă bună și un timp hain care trecea prea repede atunci când stăteau prea mult afară. Genunchii juliți, hainele unde, mâinile reci nu contau și nici burțile goale. Contau jocurile, discuțiile copilărești despre „câte catralioane de ori stai cu ochii la zid dacă nu prinzi pe nimeni”, despre prietenie, despre „ce ne mai jucăm azi?” Șotron, elastic, de-a v-ați ascuns sau când mergem la râu? Uneori luam toate păturile mamei din casă și ne făceam corturi pe gardurile și sârmele din fața blocului. Ne băgam acolo și, în naivitatea aceea de copil, ne prefăceam că ne ascundem de oameni ca să nu ne vadă. Mama ne vedea și râdea mereu, apoi striga la noi și ne întreba:

„Unde sunt toate păturile?”

„Mi-am făcut cort, mamă, să nu ne vadă nimeni.” Îi vedeam zâmbetul din colțul gurii și mă gândeam că se bucură. Apoi mă băgam repede acolo, în locul copilăriei mele, cu toți prietenii mei. Uneori, atunci când luam păturile, băgam și câte o bucată de pâine ruptă pe repezeală, fără să ne vadă mama sau tata, apoi o zbugheam. O împărțeam cu toți copiii, acolo, în cortul copilăriei. Făceam părți egale fără să se supere nimeni.

Odată, mă plimbam cu tricicleta în jurul blocului. Aveam vreo patru sau cinci anișori, iar deodată, în spatele meu, a apărut un câine mare. M-am speriat, am luat tricicleta în brațe, pentru că îmi era frică să nu o pierd, și am fugit. Am fugit atât de tare încât, la un moment dat, asfaltul, nemaisuportând „viteza” mea, mi-a primit corpul și capul mic, lăsându-mi un semn în frunte pe vecie. Acum, când mă întreabă cineva „Ce ai în frunte?” răspund:

„Ce am? Copilărie. Am fost o norocoasă, iar pe mine copilăria m-a însemnat ca să fie sigură că nu o uit niciodată.”

Știu să fac „operații pe cord de(scris)".
Disec emoții, reconstruiesc voci, cos povești care nu lasă cicatrici.
Unii ar zice că sunt hoață. Una dintre colaboratoarele mele mi-a zis într-o dimineață — și nu exagerez — plângând: „Nu știu cm reușești să scrii atât de ușor cu vocea mea."
Vă asigur că e bine — a ieșit din terapie intensivă, merge, dansează, cântă și, diseară, ne întâlnim să bem ceva în cinstea succesului.
În perioada următoare deschid 2 locuri în sala mea de operații — pentru proiecte de ghostwriting, storytelling de brand sau LinkedIn personal branding. Lucrez cu oameni care au idei mărețe, puțin „bolnave", gata de operat.
Dacă simți că și povestea ta are nevoie de o intervenție, scrie-mi în privat sau la adresa de e-mail [email protected]

P.S. Anestezia e inclusă.