NeuroImpact

Asta sună cam așa, tradus în giorgiliană: "Dacă mă susțineți voi cu bani mulți, promit să pară că sunt un bun conducător și de ochii lumii nu mai cad în ispită sau cel puțjn nu pe sumele pe care am căzut inițial".
Suveranitate-suveranitate, dar toate până la bani! Protestele cu autocare închiriate, senvișuri, diurnele de 100 de lei și plimbările prin SUA cu tot cu tam-tam-ul pe acolo, nu se plătesc singure.
Ați fi voi săraci, fără apă caldă și căldură, cu cartofi la fiecare masă, dar nici noi proști să alergăm pentru voi și să ne batem gura pe 2 bani.
Amânați taxele la stat sau nu le plătiți deloc, că tot voi beliți plua, dar plătiți cotizația! Fără cotizație nu beneficiați gratis de gargară și scandal de ochii lumii! ☝️🤣

Suntem plini de patriotisme, de încurajări, “credeți în România”… dar românii sunt mai afectați ca niciodată, de taxe/impozite, de scumpiri, de facturi umflate masiv la curent și gaze, unde doar după multe sesizări îți poți recupera banii și tot așa.

Ce încredere să mai ai în România mai ales atunci când ajungi în altă țară și acolo vezi exact cm sunt protejați cetățenii acelei țări. Salariii triple, prețuri mai mici în magazine, chirii la fel, transport public care funcționează fără să-ți mănânce nervii, instituții care răspund înainte să faci zece drumuri, reguli care se aplică tuturor, nu doar celor fără pile. Și, poate cel mai dureros, respectul implicit: nu trebuie să demonstrezi zilnic că meriți să trăiești decent.

Patriotismul spus pe gură e ieftin. Costă mult mai puțin decât siguranța zilei de mâine, decât un stat care nu te tratează ca pe un suspect, decât sentimentul că munca ta nu e pedepsită prin taxe absurde și servicii inexistente. Nu e lipsă de iubire de țară când pleci, e instinct de conservare.

România nu duce lipsă de oameni buni sau muncitori. Duce lipsă de un sistem care să nu-i stoarcă până la epuizare și apoi să le ceară recunoștință. Când vezi în altă parte că lucrurile pot funcționa simplu, corect, previzibil, nu te mai întorci acasă plin de speranță, ci plin de întrebări incomode.

Dar poate adevărata problemă nu e că românii nu mai cred în România ci că România nu mai face nimic ca să fie crezută.